Acasă Actualitate Fostul șef al Poliției Timiș, Muntean Sorin Petru, rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Poliției Timiș, Muntean Sorin Petru, rămâne sub control judiciar

DISTRIBUIȚI

sorin muntean florin bolosCurtea de Apel Timișoara (CAT) a respins, printr-o decizie definitivă, plângerea formulată de fostul șef al Poliției Timiș, Muntean Sorin Petru, împotriva ordonanței DNA privind prelungirea controlului judiciar într-un dosar ce vizează fapte de corupție.
”CAT respinge plângerea formulată de inculpatul Muntean Sorin Petru împotriva Ordonanței procurorului din data de 14 octombrie, de prelungire a controlului judiciar, dispusă în dosarul DNA Timișoara. (…) Definitivă”, se menționează, vineri, pe portalul CAT.
Procurorii DNA Timișoara i-au reținut, în februarie 2016, conform anchetatorilor, pe Muntean Sorin Petru, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracțiuni), favorizarea făptuitorului; pe Pavel Dumitru (comisarul-șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, la data comiterii faptelor), pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, trafic de influență, complicitate la luare de mită, iar pe omul de afaceri Boț Iulian — pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracțiuni) și cumpărare de influență (două infracțiuni). De asemenea, avocatul Bîlc este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență (două infracțiuni), instigare la dare de mită (două infracțiuni).
”În cursul anilor 2011 — 2013, inculpatul Boț Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit și au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop desfășurarea de activități evazioniste, prin intermediul a două societăți comerciale controlate prin persoane interpuse. Activitatea infracțională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste două milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spațiul european și revânzării acestora ‘la negru’, cu eludarea obligațiilor legale privind plata taxelor și impozitelor datorate către bugetul de stat”, conform DNA.
Potrivit anchetatorilor, activitățile infracționale ale grupării coordonate de inculpatul Boț s-au bucurat de sprijinul și protecția inculpaților Muntean Sorin Petru și Pavel Dumitru, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, respectiv șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, care ”au fost atrași de-a lungul timpului în sfera de influență a grupului și fidelizați prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale și sume de bani”.
Aceștia ar fi racolat în cadrul grupului alți ofițeri de poliție și ar fi coordonat activitățile infracționale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura afaceristului timișorean o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat.
“Un alt membru, cooptat în cadrul grupului infracțional a fost inculpatul Bîlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiș, persoană de încredere a inculpaților Muntean Sorin Petru și Boț Iulian, pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor”, se arată în rechizitoriul DNA.

Comentarii

comentarii