Acasă Sport Fotbalul lugojean revine, după cinci ani, în Liga a III-a

Fotbalul lugojean revine, după cinci ani, în Liga a III-a

DISTRIBUIȚI

Alături de CSM Lugoj au obţinut promovarea în eşalonul trei şi campioanele judeţelor Arad şi Caraş-Severin, Şoimii Pâncota, respectiv Muncitorul Reşiţa
Formaţia de fotbal a CSM Lugoj a câştigat cu 3-0 meciul de baraj disputat, miercuri după-amiază, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reşiţa, în compania echipei Pandurii Cerneţi, câştigătoarea Diviziei D Mehedinţi. După un parcurs fără greşeală în sezonul 2011-2012 în Divizia D Timiş, Lugojul a reuşit să promoveze în Liga a III-a fără emoţii. Susţinută de peste 500 de lugojeni prezenţi la meciul de baraj, în frunte cu primarul Francisc Boldea, deputatul Sorin Stragea şi şeful Poliţiei Locale, Florin Dumitru, formaţia lugojeană a controlat jocul şi şi-a creat numeroase ocazii de a înscrie. Golurile au venit însă doar spre finalul meciului, fiind marcate de Dobra (min. 68 şi 70, din penalty) şi de antrenorul-jucător Cosmin Stan (min. 83), Pandurii evoluând din minutul 44 în inferioritate numerică, după ce Ungureanu a fost eliminat pentru primirea celui de-al doilea cartonaş galben. CSM Lugoj a evoluat în formula: Micşa – Hrebenciuc, Hromei, Solomon – Ardelean, Patrona, Bota  (min. 50, Cosmin Stan), Ploscariu – Stoica (min. 72, Vânătu), Tulcan, Bărburescu (min, 66, Dobra). În eşalonul trei au promovat şi campioanele judeţelor Arad şi Caraş-Severin, Şoimii Pâncota, respectiv Muncitorul Reşiţa. La baraj, Şoimii Pâncota a învins cu 5-1 pe CS Vulcan (formaţie care a câştigat Divizia D Hunedoara), iar Muncitorul Reşita s-a impus, într-un joc de infarct, cu 2-1, în faţa gorjenilor de la Petrofac Ţicleni.

Comentarii

comentarii