Acasă Administraţie Fritz dorește să readucă containerele la Pădurea Verde, unde să fie cazate...

Fritz dorește să readucă containerele la Pădurea Verde, unde să fie cazate persoanele fără adăpost

DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz a anticipat singurul proiect de pe ordinea de zi a ședinței din aceeași azi a Consiliului Local Timișoara. Singurul proiect din „ședința de îndată” de marți va fi cel „privind revocarea HCLMT nr. 348/20.08.2020 si prelungirea termenului prevăzut in HCLMT nr.207/04.06.2020 pe o perioada de 5 ani”.

Despre ce este vorba? „Am convocat o ședință de îndată online pentru Consiliul Local, trebuie să amplasăm urgent niște containere pentru oamenii fără adăpost. Este oricum o problemă cu această pandemie. În locurile în care îi cazam de obicei nu îi putem înghesui. Există 20 de containere care au fost achiziționate de Direcția de Asistență Socială. A fost un haos, din păcate, și au trecut altundeva, acum trebuie să le luăm înapoi. Trebuie să trecem acest HCL să le luăm înapoi și să le putem amplasa, pentru a avea câteva locuri pentru persoanele fără adăpost, să nu moară în frig. (…) Strict juridic vorbind, containerele se mută din nou în patrimoniul Direcției de Asistență Socială, dar se mută și fizic, într-adevăr, acolo unde au fost amplasate, la Pădurea Verde.”, a explicat Dominic Fritz.

Conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre a Consiliului Local Timișoara, până acum, pe strada Avram Imbroane, unde erau înainte amplasate containerele, au fost cazate în cadrul Centrului de Suport pentru Situaţii de Urgenţă/Criză, o unitate din subordinea direcției, 60 de persoane, iar 179 au beneficiat de îngrijire tot aici.

Principalul beneficiu ar fi că persoanele fără adăpost pot fi cazate aici, nemairiscând să se infecteze cu noul coronavirus sau, la rândul lor, să transmită mai departe virusului. În raportul de specialitate, se mai arată că, odată cu adoptarea proiectului, se vor putea și degreva Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Județean „Pius Brânzeu”, unii dintre pacienți urmând să fie cazați în aceste containere până la primirea rezultatelor la testul de COVID-19. În plus, s-a ales readucerea containerelor lângă Pădurea Verde pentru a câștiga timp, aici fiind deja instalate utilitățile.

Comentarii

comentarii