Acasă National Frumusețea are același efect asupra creierului ca și un drog

Frumusețea are același efect asupra creierului ca și un drog

DISTRIBUIȚI

studiu femeiDorința de a privi chipuri frumoase îndeplinește un rol important în modul în care ne alegem partenerii și prietenii, iar sentimentul de recompensă pe care contemplarea unui chip frumos ni-l trezește este înrădăcinat în creier, conform rezultatelor unui nou studiu, transmite LiveScience. 

Mai mult decât atât, oamenii de știință au observat că frumusețea și calitatea cuiva de a fi atractiv stimulează aceleași zone din creier ca și un cunoscut opioid, morfina.

La el ca și mâncarea gustoasă sau muzica bună, “atașarea de cineva, iubirea romantică, este resimțită ca o recompensă de către oameni”, susține coordonatorul acestui studiu, Olga Celnokova, psiholog la Universitatea din Oslo, Norvegia.

Faptul că îți place de cineva nu este același lucru cu dorința. A-ți place de cineva/ceva descrie o atracție față de acea persoană sau de acel obiect, în timp ce dorința descrie motivația de a-l avea. Sistemul opioid este partea creierului relaționată de ceea ce-ți place, în timp ce dorința este subsumată sistemului înrudit, dar totuși diferit, sistemul dopaminic, care eliberează dopamină ca recompensă în momentul în care primim ceea ce dorim.

Majoritatea studiilor realizate asupra sentimentului uman de atracție au implicat scanarea pasivă a creierului și nu testarea sa prin administrarea de droguri. În plus, multe dintre studiile noi în domeniu au fost realizate pe animale, nu pe oameni, conform lui Celnokova.

Olga Celnokova și colegii săi au recrutat 30 de bărbați sănătoși pentru acest studiu. Cercetătorii au împărțit acest grup în două. Unii bărbați au primit morfină, care le-a activat receptorii din sistemul opioid, iar ceilalți bărbați au primit o substanță care inhibă activitatea sistemului opioid.

Cercetătorii le-au arătat bărbaților fotografii cu femei mai mult sau mai puțin atractive, iar bărbații puteau controla viteza succesiunii acestor fotografii. Apoi subiecților li s-a cerut să cuantifice cât de mult le-a plăcut fiecare poză în parte și oamenii de știință au măsurat durata de timp pe care aceștia au petrecut-o privind fiecare fotografie.

Participanții care au primit morfină au apreciat la un nivel foarte ridicat fețele care în mod obiectiv erau cele mai atractive — cu alte cuvinte le-a plăcut aceste fețe mai mult decât celelalte. În plus, cei care au primit morfină și-au petrecut mai mult timp privind chipurile agreabile și mai puțin privindu-le pe cele mai puțin agreabile, ceea ce sugerează și activarea centrului dorinței.

Prin contrast, bărbații care au primit substanța care a inhibat activitatea sistemului opioid au avut un comportament mai puțin orientat spre dorință și atractivitate. Ei au dat calificative mai mici fețelor atractive și au petrecut mai puțin timp privindu-le.

Administrarea de morfină a avut cel mai puternic efect asupra modului în care bărbații le-au privit pe cele mai atractive femei — acest comportament poate semnala o adaptare evolutivă. Astfel, sistemul opioid îi poate ajuta pe oameni să-și aleagă cel mai bun partener posibil, generând sentimentul de recompensă atunci când subiecții văd potențiali parteneri, și în același timp face ca potențialii parteneri mai puțin atractivi să fie ignorați.

Acest studiu este prezentat pe larg în ultimul număr al revistei Molecular Psychiatry.

Comentarii

comentarii