Acasă Politica Funcția de șef al Poliției a provocat un scandal politic la Arad

Funcția de șef al Poliției a provocat un scandal politic la Arad

DISTRIBUIȚI

doru caprar deputat 11Un scandal politic a izbucnit la Arad, între președintele interimar al PDL Arad, fostul deputat Iustin Cionca, și USL Arad. Cionca acuză USL că politizează poliția arădeană, uitând că în urmă cu câțiva ani, când PDL s-a aflat la guvernare, s-a întâmplat același lucru.

 

Cionca arată dovada: un interviu

Iustin Cionca este președinte interimar al PDL Arad, pentru perioada în care președintele Gheorghe Seculici se află în concediu. Iustin Cionca și-a atacat imediat adversarii politici din USL. Totul pornește de la un interviu pe care l-au dat Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad, şi Mihăiţă Calimente, deputat al aceluiaşi partid, în care cei doi recunosc că în protocolul PSD-PNL privind negocierea conducerilor instituţiilor deconcentrate a fost inclusă şi șefia Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad. „Este un fapt fără precedent şi deosebit de grav. Domnul Cristina nu realizează cât de grave sunt afirmaţiile sale. Nu este normală politizarea conducerilor instituţiilor de acest gen, cum ar fi Poliţia, Jandarmeria sau instituţii ale Justiţiei. Preşedintele Cristina recunoaşte că este o greşeală introducerea şefiei Poliţiei Arad într-un protocol politic, dar spune că l-a semnat din neatenţie. Aşa cum necunoaşterea legii nu te exonerează de vină, neatenţia în politică cu consecinţe de o asemenea gravitate trebuie sancţionată. Mai ales când vine din partea unui reprezentant al Aradului, senator în Colegiul 2 senatorial, iar activitatea sa politică şi legislativă produce efecte cu consecinţe directe asupra arădenilor. Pe această cale, vreau să le reamintesc că PDL nu a negociat niciodată astfel de funcţii, nici când a fost în alianţă cu PNL, în 2004-2006, nici cu PSD, în 2009”, a declarat Iustin Cionca, preşedinte interimar al PDL Arad. De asemenea, spune Cionca, deputatul Mihăiţă Calimente „recunoaşte” că decizia de numire a şefului Poliţiei Arad s-a luat la Bucureşti – cităm din declaraţia deputatului – „…pentru că la Arad au existat aceste disensiuni, dezacorduri în alianţă”. Iustin Cionca afirmă că declaraţiile liderului PNL Arad arată care este, de fapt, adevărata preocupare a PNL şi PSD – împărţirea funcţiilor. „Aştept reacţia premierului Ponta şi a ministrului de Interne, când vor vedea declaraţiile liderilor PNL din Arad, că şefia Poliţiei este dezbătută şi decisă politic”, a mai spus Cionca.

USL reacționează

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar (foto), a reacţionat faţă de declaraţiile PDL şi ale lui Iustin Cionca, legate de politizarea unor instituţii publice. „Subordonarea instituţiilor publice a atins proporţii inegalabile după ce PDL a ajuns la putere, în 2004, când domnul Cionca era membru important al partidului. Atunci au fost puse în discuţie absolut toate instituţiile publice. Mass-media au prezentat pe larg modul în care au fost negociate funcţiile, inclusiv Poliţia, la care a făcut referire Iustin Cionca. Liderul PD de atunci, căruia Iustin Cionca îi ţine locul, considera normală împărţirea tuturor instituţiilor publice între partide politice. Într-un articol pe care îl trimit alăturat s-a descris clar modul în care a fost forţat să demisioneze şeful Poliţiei de atunci şi anunţul de notorietate la vremea respectivă că Poliţia aparţine PD. Dacă domnul Cionca are memoria scurtă, îi aducem aminte că au politizat instituţiile publice. Cred că opinia publică a aşteptat din partea USL curăţenie în acest domeniu şi eliminarea pilelor celor de la PD, actualul PDL. Noi urmărim ca instituţiile deconcentrate să fie conduse de profesionişti, care să poată aplica politicile Guvernului, profesionişti din interiorul sistemului, care vor avea sprijinul politic al USL”, a declarat Dorel Căprar.

Comentarii

comentarii