Acasă Actualitate Funcţionarii publici din primăriile din Timiş se revoltă că au salarii mai...

Funcţionarii publici din primăriile din Timiş se revoltă că au salarii mai mici decât cei din Bucureşti

DISTRIBUIȚI
Tiberiu Negrei -primaria timisoara
Funcţionarii publici din primăriile din Timiş se revoltă că salariile personalului din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală. De la 1 mai 2016, cei mai mulți au salariul minim brut pe ţară, de 1.250 lei.
Ei solicită majorarea salariilor de bază cu 25 %. Mai mult, funcționarii vor şi normă de hrană. Juristul Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului din cadrul Primăriei Timişoara, din care fac parte peste 3.000 de funcţionari din primăriile din Timiş, a spus că Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a trimis un document către Guvernul României şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, prin care cere schimbarea legii. 
“Solicităm introducerea în lege a unui articol nou cu următorul conţinut: Personalul din administraţia publică locală beneficiază de normă de hrană, în limita sumelor alocate prin bugetul local. Valoarea normei de hrană este stabilită prin Ordin al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice”, se arată în documentul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, care a mai fost trimis şi Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România, instituţiilor şi sindicatelor din administraţia publică locală din România.

Comentarii

comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPOCAL 3
Articolul următorconsultafaceri