Acasă Actualitate Fundaţia Pentru Voi îi invită pe timişoreni să se ofere voluntari în...

Fundaţia Pentru Voi îi invită pe timişoreni să se ofere voluntari în programul „Un prieten pentru Tine”

DISTRIBUIȚI

fundatia pentru voi bCu prilejul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, 09-15 mai, persoanele creative, cu iniţiativă şi cu timp pentru cei din jurul lor au posibilitatea să desfăşoare activităţi deosebite alături de Fundaţia “Pentru Voi” Timişoara.
Laila Onu, directorul Fundaţiei Pentru Voi Timişoara a explicat că oamenii se pot implica în unul din cele mai vechi programe de voluntariat ale fundaţiei şi anume “Un prieten Pentru Tine!”. Acest program oferă posibilitatea unui voluntariat permanent cu o persoană cu dizabilităţi, prin care voluntarul şi beneficiarul  se întâlnesc regulat cel puţin 4 ore pe lună şi desfăşoară diverse activităţi în comunitate, precum vizionarea unui film la cinema, ieşiri la teatru, la evenimente sportive sau diferite plimbări. Prin menţinerea unei legături constante cu o persoană din exterior, beneficiarul nu doar câştigă un prieten, ci totodată îşi îmbunătăţeşte abilităţile sociale şi stima de sine, determinând o mai bună integrare a acestuia în societate.
Pentru îmbunătăţirea şi îmbogăţirea abilităţilor profesionale şi personale, Fundaţia “Pentru Voi” susţine voluntarii săi prin oferirea şansei de a lucra în domeniul serviciilor sociale, aceştia putând participa la activităţi diverse şi anume: lucrul cu beneficiarii în ateliere de: comunicare, terapie prin muzică, jocuri de rol, autonomie socială şi personală; organizare de evenimente: Ziua mondială a sindromului Down, Ziua Universală a Conştientizării Autismului, Săptămâna Naţională a Voluntariatului, Mini Maratonul “Pentru Voi”; activităţi de strângere de fonduri; promovare online;   conceperea diferitelor materiale promoţionale şi traduceri. Totodată, cei care nu reuşesc să participe la activităţile propuse de Fundaţia “Pentru Voi” dar doresc să susţină cei 200 de beneficiari ai acesteia, pot să o facă cumpărând produse şi servicii de la Unitatea Protejată a fundaţiei, unde 40 de adulţi cu dizabilităţi intelectuale sunt angajate în muncă.
“Săptămâna Naţională a Voluntariatului este un prilej să mulţumim tuturor voluntarilor noştri, o oportunitate pentru cei care vor, dar nu știu cum sa se implice, să testeze voluntariatul, o demonstraţie si o sursă de inspiraţie privind puterea noastră, a tuturor, de a colabora pentru o schimbare pozitiva in comunitate”, a declarat Laila Onu, directorul Fundaţiei ”Pentru Voi”. Detalii la tel: 0356 456 071, sau la  voluntar@pentruvoi.ro.

Comentarii

comentarii