Acasă Eveniment Fundaţia “Pentru Voi” iluminează în albastru Timişoara

Fundaţia “Pentru Voi” iluminează în albastru Timişoara

DISTRIBUIȚI

fundatia pt voi ilumineaza in albastru timisoreiDSCF2836Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, Fundaţia „Pentru Voi” va organiza, miercuri, 2 aprilie, la Timişoara, acţiunea Light It Up Blue Timişoara.

Ligt It Up Blue este o acţiune internaţională prin care se iluminează în albastru clădiri importante din întreaga lume. Pentru al şaselea an consecutiv şi Timişoara se alătură metropolelor lumii în această acţiune de conştientizare a autismului prin Fundaţia „Pentru Voi”, care organizează o mai multe manifestări.
Între orele 19.30 – 20.30, va fi organizat “Marşul albastru” pe traseul Operă – Catedrală – Primărie– Operă, pentru a atrage atenţia asupra problematicii autismului. Marşul va fi condus de Fanfara Primăriei Comunei Giroc, dirijată de Ionel Pascotă. La eveniment vor participa persoane îmbrăcate în albastru, care vor purta pancarte cu sloganuri privind autismul. Printre participanţii la marş vor fi persoane cu dizabilităţi intelectuale şi familiile acestora, angajaţi şi voluntari ai fundaţiei, precum şi alţi cetăţeni care se vor alătura grupului.
Între orele 20.30 – 22.00, va fi iluminată în albastru clădiriea Operei Naţionale Timişoara cu suportul tehnic asigurat de compania Elba Timişoara.
„Marcăm la Timişoara, pentru al şaselea an consecutiv, Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. Din păcate, situaţia persoanelor adulte cu autism a ramas dramatică: în continuare nu sunt servicii de sprijin, nu sunt oportunităţi de angajare în muncă, Codul Civil nu a fost modificat pentru a le oferi o reală protecţie juridică. Familiile sunt în continuare singurul lor sprijin. De aceea, încercăm să atragem din nou atenţia asupra nevoii de sprijin atât din partea autorităţilor, cât şi a comunităţii locale”, a declarat Laila Onu , director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”
Autismul este o tulburare de dezvoltare de natură neurobiologică. Conform ultimelor statistici din SUA, autismul afectează 1 din 68 de copii, fiind mai des întâlnit decât cancerul, SIDA, diabetul sau Sindromul Down. Nu se cunoaşte cauza autismului şi nu există tratament, dar programele de sprijin profesioniste cresc mult calitatea vieţii persoanelor cu autism şi a familiilor lor. Stresul din familiile care au persoane cu autism este extrem de puternic, statisticile arătând că în SUA 4 din 5 familii care au copii cu autism divorţează. În întrega lume, creşte numărul aulţilor diagnosticaţi cu autism, în Marea Britanie se estimează că un procent de 1% din populaţie suferă de autism. Statul englez cheltuie 60 miliarde de dolari anual pentru persoanele cu autism, 60% din această sumă fiind alocată serviciilor pentru adulţi cu autism. Cu toate acestea, doar 21% din adulţii cu autism au un loc de muncă, în Marea Britanie.
În România, de anul trecut a fost recunoscut diagnosticul de autism pentru adulţi, programele de suport pentru adulţi sunt aproape inexistente, nu există statistici, iar cazurile în care persoane cu autism au un loc de muncă sunt excepţionale şi se datoresc eforturilor familiilor,
“Mulţumim celor care au sprijinit desfăşurarea acestei acţiuni: Primăria Timişoara, Elba Timişoara, Opera Română Timişoara”, a mai precizat Laila.
Detalii la Mihaela Leucuţa, responsabil PR, pe  www.pentruvoi.ro şi www.facebook.com/foundationpentruvoi.

Comentarii

comentarii