Acasă Politica Funeriu – cancerul învăţământului românesc

Funeriu – cancerul învăţământului românesc

DISTRIBUIȚI

Un top al incompetenţilor care au ajuns în Guvernul României, sub comanda lui Emil Boc, în epoca de tristă amintire a PDL, este extrem de greu de făcut. Din simplul motiv că au fost prea mulţi. Mult prea mulţi. În noianul de neghiobi care ne-au condus ţara şi au distrus educaţia în România se desprinde un personaj de-a dreptul sinistru – Daniel Funeriu. Fostul ministru al Educaţiei, de care nimeni nu mai vorbeşte acum, a scos cea mai cretină Lege a Educaţiei, pe care şi-a intitulat-o simplu “Legea Funeriu”. În 2010, în plină glorie a PDL, Funeriu s-a făcut de râs la Timişoara. El a venit să-şi susţină propria lege a învăţământului la Universitatea de Vest, dar a ajuns şi de râsul celor mai mediocri studenţi.

Studenţii şi dascălii au şters pe jos cu Funeriu, la Timişoara

Funeriu a fost lăsat corigent în capitala Banatului, chiar la proiectul noii Legi a Educaţiei, pe care o trâmbiţa mereu. Profesorii timişoreni, dar şi studenţii i-au demonstrat atunci lui Funeriu că nu-şi cunoaşte propria lege. În loc de aplauzele la care se aştepta, Funeriu s-a trezit bombardat din toate părţile de acuze. Deşi a parat, mai mult sau mai puţin elegant, câteva acuze ale dascălilor, ministrul Educaţiei a fost năucit de întrebarea unui student din Basarabia. „Mă vedeţi, domnule ministru? În noua dumneavoastră lege, eu nu exist…” Funeriu a avut un adevărat şoc şi a început să ridice tonul şi să se piardă în explicaţii academice, după ce a văzut că este contestat din toate părţile. În locul osanalelor, profesorii universitari timişoreni i-au cerut demisia şi l-au acuzat de incompetenţă. Primele murmure de protest au apărut în sală după ce Funeriu a vrut să se dea bine cu dascălii: „Nimeni nu-i apără mai bine pe dascăli decât ministrul lor”. Cunoscutul profesor universitar Nicolae Ţăran i-a dat atunci o replică în care l-a făcut KO pe ministrul Funeriu, unul dintre exponenţii de seamă ai guvernării PDL. „Dacă această lege trece de Parlament, în 5 minute mă retrag din învăţământ. Vă rog să vă asumaţi această lege şi să vă daţi demisia! Aici este vorba de incompetenţă şi de încălcarea autonomiei universitare”, a spus Ţăran.

 

Comentarii

comentarii