Acasă Actualitate Galactic Tick Festival, un eveniment unic în lume, cu sprijinul CJT, transformă...

Galactic Tick Festival, un eveniment unic în lume, cu sprijinul CJT, transformă Timișoara

DISTRIBUIȚI

În perioada 4 – 10 septembrie, publicul este invitat să celebreze o experiență unică și să se lase purtat, prin cunoaștere, către o lume a infinitei bucurii.

Festivalul Galactic Tick este organizat de ACT Negura în jurul unei noi sărbători globale prin care celebrăm, o dată la 633,7 zile, mișcarea sistemului nostru solar în Calea Lactee. Anul acesta tick-ul galactic a fost stabilit în 9 septembrie.

Evenimentul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LoB2023+, derulat de Centrul de Cultură și Artă Timiș, mecanismul de implementare al Consiliului Județean Timiș.

„Continuăm să aducem evenimente inedite în cadrul Programului cultural național Timișoara – Capitala Europeană a Culturii. Mă bucur că reușim, prin portofoliul de proiecte al Consiliului Județean Timiș, să lărgim gama de manifestări artistice și culturale. Este un festival pentru toate vârstele, așa că toți timișenii sunt așteptați să savureze o nouă experiență culturală împreună cu cei mai mici membri ai familiei”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Proiectul propune cinci zile de festival în care se vor desfășura 12 evenimente culturale cu un public țintă, format preponderent din copii și tineri: expoziții de pictură și artă sacră, activități de tip flashmob, face-paint, teatru senzorial, ateliere de povești, paradă de modă pentru copii, dansuri, ateliere de modelaj în zahăr, ateliere de prim-ajutor, concert de muzică electronică.

Programul evenimentelor:

VIA LACTEA | Luni, 4 septembrie

Ora 17:00
Vernisajul expoziției „Ritual” de Maria Hadiji și Emil Sfera
În deschidere prof. dr. Gabriel Kelemen, dans performativ Sufi cu Mahmoud Elseidi și recital harpă cu Orsolya Laszlo
Orar de vizitare: 4–10 septembrie 2023, luni–sâmbătă, orele 12:00–20:00
Locație: Centrul De Proiecte – parter, str. Vasile Alecsandri nr.1, Timișoara

GALACTIC HALO | Joi, 7 septembrie

Ora 18:30
Vernisajul expoziției „Corpuri Radiacvantice by LUN” de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda
Orar de vizitare: 7-14 septembrie 2023, luni-duminică, orele 14:00- 20:00
Galeria Brătianu, str. Lucian Blaga nr.8, Timișoara

VIRGO SUPERCLUSTER | Vineri, 8 septembrie

Ora 18:00
Flashmob Dans Galactic cu trupa Chic Dance, coordonată de prof. Adela Scorobete
Locație: Piața Unirii

Ora 21:00
Space Kids parade, dans performativ Tanoura cu Mahmoud Elseidi
Locație: Piața Victoriei – Str. Alba Iulia – Piața Libertății – Piața Unirii

GALACTIC TICK DAY | Sâmbătă, 9 septembrie

Ora 17:00
Ateliere de modelaj în zahăr, dans spațial, dans performativ sufi, galactic facepaintings, ateliere de povești despre pământ și spațiu, demonstrații de prim ajutor, caligrafie coreeană
Locație: Piața Libertății

Ora 19:00
Thy Veils – Galactic Tick Day – Live Special
Locație: On.Set Studio, Str. Gheorghe Pop de Băsești nr.29

SAGITTARIUS A* | Duminică, 10 septembrie

Orele 13:00 – 18:00
Ateliere de teatru senzorial, prim ajutor, galactic facepainting, caligrafie coreeană
Locație: Piața Libertății

Ora 17:00
Space Kids Parade by Elena Mazăre & Manuela Marchiș
Locație: Piața Libertății

Ora 19:00
Vernisajul expoziției de artă sacră „Luminarii”
Program de vizitare 10-15 septembrie, Luni-Vineri, orele 10:00-18:00
Locație: Bastionul Maria Theresia

Accesul la evenimentele desfășurate în cadrul Galactic Tick Festival este gratuit și se face pe bază de formular, în funcție de activitatea pentru care optați să participați. La acest link găsiți toate formularele disponibile pentru evenimente: https://linktr.ee/galactictickfestival

Mai multe informații despre Galactic Tick Festival găsiți, pe:
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=61550554738087
Instagram: https://www.instagram.com/galactictickfestival/
Website: https://www.actnegura.ro/

Parteneri: Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Centrul de Proiecte Timișoara, Biblioteca Județeană Timiș, Fundația Siguranța Copiilor din România din Checea, Asociația Teatrul Senzorial, Asociația Inima Îți Vorbește, Primăria Checea, Asociația Culturală Româno-Coreeană ”Shilla”.

Sponsori: Noise Grid SRL, Societatea Urban Socializing SRL, V&G Automatic Sistems SRL, Crama Dradara, Casa Altringen, Aqua Dolomia.

 

 

 

Comentarii

comentarii