Acasă Actualitate Geanina Bolba – o tânără cu dizabilităţi din Timişoara, care nu acceptă...

Geanina Bolba – o tânără cu dizabilităţi din Timişoara, care nu acceptă “Nu!” ca răspuns!

DISTRIBUIȚI

Geanina Bolba nu acceptă “Nu!” ca răspuns. Atunci când a aflat că pentru a participa la cursurile de modă ale Universităţii de Vest din Timişoara şi va trebui să urce 52 de trepte, tânăra, care este utilizatoare a unui scaun rulant, a găsit o modalitate de a le urca chiar în fiecare zi, timp de trei ani, şi a reuşit. Totuşi, pe viitor, ea speră ca acest lucru să nu se mai întâmple niciunui student cu dizabilităţi. "A fost o mare provocare şi o reală nedreptate, dar am înţeles că universitatea are de gând ca în viitor să monteze un lift pentru presoanele cu dizabilităţi”, a declarat tânăra. Depăşind acest obstacol şi multe altele, Geanina, în vârstă de 25 de ani, va prezenta, marţi, 10 iulie, de la ora 20, la Bastionul Terezia Timişoara, colecţia ”Cameleonul, curajul de expresie”, alcătuită din 6 piese, în faţa profesorilor şi a invitaţilor. “Stilul meu este unul puternic şi elegant. Persoana care doreşte să poarte hainele mele are nevoie de puţin curaj pentru acest lucru”, a spus Geanina. Ea creează, în cea mai mare parte, articole de îmbrăcăminte pentru tinere de 20-25 de ani, mai ales în stilurile funky şi pret-a-porter. Familia şi prietenii poartă deja articole vestimentare semnate Geanin B.
Ea creează modelele în cuvinte, apoi instruieşte un desenator asupra modului în care să le schiţeze, astfel încât acestea sunt exact conform imaginii din mintea ei. Pasiunea Geaninei pentru modă a pornit din copilărie, atunci când a început să confecţioneze haine pentru păpuşile ei. De atunci, ea a participat la Festivalul de modă Charity&Fashion, la Opera din Timişoara, în 2009, iar în 2010 a susţinut o prezentare de modă la centrul comercial Iulius Mall. Ea speră ca într-o zi să-şi deschidă magazinul ei. Între timp, Geanina are planuri de a se căsători şi de a întemeia o familie. Mama ei, Mariana Bolba, este foarte mândră. "Eu mă consider cea mai fericită mamă, deşi am avut mult de luptat pentru drepturile Geaninei. Am ajutat-o în toate aspectele vieţii şi sunt foarte fericită că în curând sper că voi deveni şi bunică, iar Geanina să îşi vadă visul realizat, de a profesa ceea ce a învăţat şi ce-i place”.

 

Comentarii

comentarii