Acasă Politica Generalul Gabriel Oprea îşi pune „limba în ghips” în legătură cu cazul...

Generalul Gabriel Oprea îşi pune „limba în ghips” în legătură cu cazul Ponta

DISTRIBUIȚI

gabriel-opreaPSD Timiş îl ţine în braţe pe „dottore”

„Cu siguranţă, dacă DNA va cere începerea urmării penale faţă de mine, voi demisiona. Doar n-o să spunem acum că stă prim-ministrul cercetat penal”, declara în urmă cu câteva luni şeful Cabinetului pe care-l conduce, Victor Ponta.
Acum, după modelul Tăriceanu, Băsescu, Antonescu, s-a răzgândit şi el şi nu mai vrea să plece din înalta funcție. Asemeni iepuraşului care vorbea, şi el, „prostii” despre leu, nici premierul nu tace de tot; el este gata să se supună votului colegilor (PSD) din Parlament. Adică, cheamă DNA în viespar. „Sunt gata să mă supun deciziei Parlamentului pentru ca România să rămână stabilă, să rămână o democraţie în care fiecare Putere îşi exercită rolul său”. Păi da, tată, dar cum vă supuneţi Justiţiei voi, parlamentarii, când v-aţi tras o lege care vă face super-imuni, mai egali decât zice Constituția: nimeni nu vă poate cerceta penal dacă aveţi o majoritate de ortaci care vă apără şi care nu îi permit procurorului să vă ia la interogatorii! Prin această declaraţie a premierului, vedem clar că locul Justiţiei este luat de Parlament, iar acolo, „legea” o face majoritatea; în cazul de faţă, PSD şi acoliţii.
Social-democraţii timişeni nu se dau nici ei în lături în a-şi apăra conducătorul suprem, acum este momentul să braveze, să se remarce în faţa lui şi declară că-l susţin întru totul pentru a-şi duce mandatul la sfârşit. Înţelegem şi miza. Dacă pică Guvernul, pică şi miniştrii, şi prefecţii, şi directorii deconcentratelor.
„Un guvern nu se schimbă după cum vor unii. Există un singur mod democratic de a schimba un guvern: Parlamentul. Vedem că România este guvernată bine, avem rezultate economice foarte bune, au fost crescute pensiile şi salariile, TVA-ul a fost scăzut, şi am enumerat doar câteva dintre lucrurile bune făcute de acest guvern. Cât timp are susţinerea Parlamentului, Victor Ponta trebuie să rămână prim-ministru. Noi suntem alături de el”, susţin PSD-iştii timişeni în frunte cu Sorin Grindeanu, deputat şi ministru.
Sprijinul pentru neînceperea urmăririi penale a lui Ponta depinde în mare măsură de votul UNPR, care poate înclina balanţa, iar Gabriel Oprea s-a apropiat în comportament/declaraţii, la Timişoara, de cel al generalului Stănculescu, în „89. Şi-a pus „limba” în ghips, la Timişoara. Întrebat în conferinţa de presă de sâmbătă dacă are mai mare încredere în DNA sau în Ponta, generalul a răspuns în stil tipic celor care se învârt în jurul cozii şi care-şi rotesc ochii precum bufniţa capul, 360 de grade, pentru a scruta cu privirea de unde le pot pica avantajele. El a explicat că sunt noţiuni diferite: o instituţie (DNA) şi o persoană (Victor Ponta). Numai că Ponta nu e băiatul care vinde îngheţată, ci în momentul de faţă este el însuşi o instituţie, este capul Executivului ţării. Gabriel Oprea a evitat să întoarcă armele către vreuna dintre cele două entităţi, aşadar, el este şi cu Justiţia, dar şi cu Ponta. „Întotdeauna UNPR a votat pentru Justiţia din România, asta am făcut întotdeauna”, a spus generalul. Şi a trecut la Constituţia care prevede că un om este vinovat sau nevinovat doar în urma unei hotărâri definitive şi irevocabile a unei instanţe de judecată. Aşa este, dar şi să stai ani de zile cu un suspect în fruntea Guvernului, pentru că şi tu, parlamentar, te opui începerii urmăririi penale prin votul cu valoare de pumn în gura Justiţiei, este lipsit de moralitate.
Vicepremierul a mai insistat în declaraţia sa de presă, cât şi în răspunsurile date presei, pe stabilitatea economică şi politică a ţării, în contextul în care situaţia din jur este delicată, iar România trebuie să rămână un factor de stabiltate în zonă.
Mi-a amintit de adepţii lui Gigi Becali, care spuneau că acela nu trebuie să facă puşcărie pentru faptele penale comise, pentru că a făcut şi mult bine în viaţa lui.
Cât despre votul lui Oprea, cred că acesta depinde de promisiunile care i se fac de aleşii neamului: dacă PNL îi promite că UNPR va fi cooptat la guvernare, va fi un vot „moral” al progresiştilor generalului, în „sprijinul Justiţiei” şi va fi pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a premierului. Dacă nu, nu. Generalul a mai spus un lucru bine ştiut: „Întotdeauna am sprijinit Guvernele din care am făcut parte, l-am sprijinit şi pe preşedintele României (…)”. Dar nu a spus cum a ajuns să facă parte din guvernele pe care le-a sprijinit.

Comentarii

comentarii