Georgi de la căzan

Îmi ia manivela din mână fără să-mi dea vreo şansă de a mai revendica-o… „Las-o, mai oginete. Euuu ştiuuu aici, tu meri şi bea cafe”. George tocmai a dormit vreo două ore pe o băncuţă atât de îngustă încât seamănă cu o şină de tren mai „grasă”. Era… treaz atunci când am venit noi, pe la ora 6, când încă era noapte afară, cu butoaiele de borhot la „căzanul” din satul Crăciuneşti, pentru a face vin ars. George (sau Georgi, cum îi spun cei ai locului) era obosit după o noapte întragă cât a stat cu cei dinaintea noastră. El nu face răchie, dar stă acolo, mai ajută la dat din manivelă. „Trebuie dat aşa… mereu, nu tare. Nu, nu, nu tareee”. Are o şapcă în vârful capului şi un pulovăr „protejat” pe deasupra de un sacou. Îi place să dea la manivelă sau, mai bine zis, e atât de obişnuit încât nu mai simte oboseala pe care tu sau eu o simţim. A preluat repede frâiele şi nu-i mai dă drumul manivelei, nici măcar când mănâncă.

Cazanul de 200 de… kile

„Vrei nişte salam? Ia şi nişte pită. Ciocolată vrei?”. Mănâncă de toate, dar nu dă drumul la manivelă. „Din Chişcădaga eşti? Iuuuu. Îl ştiu pe Pătru, a murit, daaaa. Din Chişcădaga? Ooo Chişcădaga. Il ştiu bine. Pe a lu’ Furnică îl ştii? Cum, pe al lui Furnică? Eeee”. E puţin în lumea lui şi repetă multe lucruri pe care le-ai înţeles (sau nu) din prima. Adevăru-i că de la aburii de alcool emanaţi în mica căbănuţă nu ai cum să fi coerent. Te mai ia valul, din când în când. Cazanul are 200 de kile (nimeni nu se gândeşte la volum şi la litri, aici totul e în kile), iar butoaiele sunt multe. Răchia de prune nu mai trebuie „întoarsă”, dar aia de mere se mai pune o dată la „fript”. Prunele au fost mai puţine anul ăsta, merele din belşug… şi dulci. Butoiul se umple de ţuică, dar „d-aia” de mere. Din 200 de kile mai rămân vreo 60, dar tot e bun, nu bea „nima” atâta.

Fără Georgi, ţuica ar ieşi afumată

Georgi a lucrat la Crăciuneşti, peste drum de căzan. Spăla maşinile care veneau şi plecau de la mină. Acum, deşi are casă, nu-i vine să se ducă pe acolo. Pensia de handicapat şi-a pierdut-o, nu s-a dus la niciun control. Ştie tot despre ce se petrece în sat, dar amintirile lui sunt de demult şi nu au mare treabă cu prezentul. Trăieşte mai bine în trecut. Acum stă în cabana de lemn care adăposteşte cazanul. Ţuica curge în această perioadă non-stop, oamenii vin, rând pe rând, cu programare, să-şi fiarbă borhotul şi să scoată licoarea care dezleagă limbi. Georgi e tot acolo. Dă la manivelă, mai doarme. „Cafe” nu bea, apă mai rar, dar pune gura pe vin ars. Femeia al cui e cazanul îl ţine acolo, e un ajutor, ştie unde sunt toate, ştie când îi răchia bună, când trebuie oprit fluxul şi când licoarea trebuie lăsată să curgă. Bărbatul i-a murit femeii, sprijinul ei e fiica sa, care se învârte ca un titirez prin curte, mână tractorul, vaccinează găinile, cară lemne, face multe munci de bărbat.

Străjerul cazanului e însă Georgi… dă la manivelă, chiar dacă câteodată focul îi joacă feste şi se stinge sub supravegherea lui. Manivela însă e mânuită cu măiestrie de Georgi. Cum ce face manivela!? Amestecă borhotul pentru ca acesta să nu se prindă de cazanul de cupru. Fără Georgi, ţuica ar ieşi afumată… Fără Georgi, oamenii care vin cu borhotul acolo nu prea ar şti ce să facă. Au trecut 12 ore. Georgi a obosit o ţâră. Vin alţi oameni, cu tractorul şi cu nişte butoaie în  care zici că au băgat cel puţin jumătate din toate prunele de pe pământ. E vrema ţuicii şi ei au numa’ prune faine. Gerogi e obosit. Bea juma’ de pahar de vin ars şi se culcă. Peste două ore se va trezi iar, să dea la manivelă…

Comentarii

comentarii