Acasă Actualitate Gheorghe Falcă cere demisia ministrului Barbu

Gheorghe Falcă cere demisia ministrului Barbu

DISTRIBUIȚI

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, cere demisia ministrului Culturii, Daniel Barbu, după ce acesta a declarat că sprijină Timișoara în competiția pentru Capitală Culturală Europeană 2021. Aradul se numără printre oraşele care şi-au manifestat intenţia de a-şi depune candidatura de „Capitală Culturală Europeană”, României conferindu-i-se acest titlu pentru anul 2021. „Se observă o «agitaţie» la nivel declarativ cu privire la acest subiect. Mai mult, ministrul Culturii îşi exprimă public sprijinul faţă de unul dintre posibilii candidaţi, adică Timişoara, uitând că nu are statut de ambasador al unui anumit oraş, ci este ministrul al Culturii şi este obligat să fie imparţial. Declaraţiile fără responsabilitate ale ministrului Daniel Barbu nu avantajează Timişoara, ci dimpotrivă”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.  El a precizat că „reprezentanţii instituţiilor europene nu agreează imixtiunile politice într-o competiţie care are cadrul de manifestare cultural şi administrativ, nicidecum politic. Europa vrea o competiţie echitabilă, în care fiecare competitor să aibă şanse egale şi unde nimeni să nu uzeze de mijloace neloiale”. Gheorghe Falcă nuanțează problema: majoritatea oraşelor care doresc să se înscrie în cursă şi-au anunţat deja candidatura, deşi acest fapt contravine însuşi regulamentului impus de Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, singura instituţie care poate acorda titlul de Capitală culturală europeană. „Deocamdată este prematur să vorbim despre depunerea candidaturilor. Cu şase ani înainte de desemnare, deci în 2015, va fi prima etapă, de preselecţie, când statul membru în cauză, în cazul nostru România, publică o invitaţie de depunere a candidaturilor destinată oraşelor care ar putea fi interesate să obţină titlul. Oraşele au la dispoziţie zece luni pentru a răspunde cu o prezentare a proiectului programului general pentru anul în cauză. Apoi, după ce dosarele trec prin filtrul unei comisii europene, special desemnată, oraşele acceptate vor trece în etapa a doua, când se va desemna efectiv oraşul care va deţine titulatura de «Capitală Culturală Europeană». Până atunci, aşa cum afirmam, este vorba doar de intenţii declarative, nicidecum de demersuri oficiale”, a completat Gheorghe Falcă.

Comentarii

comentarii