Acasă Sport Gimnaştii lugojeni vizează noi medalii la Cupa DKMT

Gimnaştii lugojeni vizează noi medalii la Cupa DKMT

DISTRIBUIȚI

Cea de-a treia ediţie din acest an a tradiţionalei competiţii de gimnastică masculină dotată cu Cupa DKMT (Dunăre-Criş-Mureş-Tisa) va avea loc în perioada 7-9 decembrie, la Novi Sad, în Serbia. Competiţia reuneşte tineri gimnaşti din Ungaria, Serbia şi România (Lugoj, Timişoara şi Reşiţa), care vor concura la patru categorii de vârstă: 8-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani şi 15-18 ani. La această competiţie, Clubul Sportiv Şcolar Lugoj va fi reprezentat de şapte gimnaşti – Marc Cârlig, Patrik Voichescu, Rafael Szabo, Alexandru Popescu, Alexandru Bănicioiu, Victor Bănicioiu şi Octavian Tomescu, pregătiţi de antrenorii Aurel Muntean, Adrian Meleancă şi Ioan Bulacu.. Ediţia a doua din acest an a Cupei DKMT la gimnastică artistică, desfăşurată la sfârşitul lunii octombrie, la Reşiţa, a fost dominată de gimnaştii lugojeni, care au cucerit 27 de  medalii, dintre care 16 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz.
 

Comentarii

comentarii