Profit.ro a anunțat în luna septembrie că Hexing a deschis o sucursală în România și i a în calcul o unitate de producție, ca pas al extinderii în Europa. Date analizate de Profit.ro arată că Hexing a repartizat deja primele fonduri (1 milion de euro) pentru acest proiect, constând în producția de instrumente de măsură, verificare și control. Grupul a fost înființat în 1992 și furnizează echipamente electrice și soluții destinate rețelelor de distribuție a energiei electrice, privind de exemplu microrețelele de energie regenerabilă, automatizarea distribuției și dispozitivele inteligente folosite la colectarea numerarului. Produsele și soluțiile grupului sunt utilizate în peste 90 de țări. Cu sediul central la Hangzhou (China), Hexing este prezent pe mai multe piețe din Asia, Africa și America de Sud, având venituri anuale de peste 430 milioane dolari și circa 3.000 de angajați.
Sursa: profit.ro
Comentarii
comentarii