Acasă Eveniment Handra – înlocuit cu Mirescu la şefia Poliţiei de Frontieră Timişoara

Handra – înlocuit cu Mirescu la şefia Poliţiei de Frontieră Timişoara

DISTRIBUIȚI

Chestorul Ioan Handra, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, a plecat la Bucureşti. El a fost numit şef al serviciului de management de proiecte din cadrul IGPFR. În locul său, la Timişoara, a fost numit ca interimar comisarul-şef  Ion Mirescu, fostul şef al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. Pentru o perioadă Mirescu a fost şi şeful Poliţiei Argeş. “Am solicitat mutarea mea la Bucureşti, unde voi conduce o direcţie din cadrul IGPFR. Eu nu am fost pus politic, nu slujesc partide şi nici persoane, mereu am slujit naţiunea. Mă despart cu regrete de Timişoara, unde am reuşit să realizez aproape tot ce mi-am propus”, ne-a declarat chestorul Handra. În relativ scurta perioadă cât a fost şef al poliţiei de frontieră din vestul ţării, Handra a avut rezultate excepţionale.

Metodele sale au avut rezultate imediate în special în problema migranţilor. “Gurile rele” susţin că postul lui Handra la Timişoara s-a clătinat serios imediat după ce Traian Igaş nu a mai fost ministru la Interne.

Comentarii

comentarii