Scriitoarea germană Herta Muller, originară din Banat, laureată cu Premiul Nobel pentru literatură în 2009, s-a aflat, timp de două zile, în România. Cel mai important moment al vizitei a fost dezbaterea organizată la Ateneul Român din Bucureşti, în cadrul căreia scriitoarea a purtat un dialog cu filozoful Gabriel Liiceanu, director al Editurii Humanitas. În faţa unei asistenţe de aproape 1.000 de persoane, Herta Müller a vorbit despre disidenţa sa, despre persecuţia suferită din partea comuniştilor, situaţia actuală a societăţii în România, dar a şi adus acuze directe şi voalate la adresa intelectualilor români. Nu puţine au fost momentele în care cei doi protagonişti şi-au exprimat opinii contradictorii, filozoful român rămânând, în câteva rânduri, fără replică la afirmaţiile scriitoarei. Principalul diferend dintre cei doi a fost legat de neimplicarea intelectualilor în lupta împotriva regimului comunist. Herta Müller i-a acuzat pe aceştia că, deşi nu au scris în favoarea comunismului, nu au scris nici împotrivă, lăsându-i fără sprijin pe adevăraţii disidenţi. Conform scriitoarei, tăcerea şi enervarea „în sinea lor” au fost egale cu sprijinirea regimului.
„Tâmpita asta de patrie vine cu tine. Nu scapi!”
Gabriel Liiceanu a deschis discuţia cu o temă despre patrie, fapt care a generat o replică imediată din partea scriitoarei, cunoscută pentru obsesia ei legată de dezrădăcinare: „Aş prefera cuvântul acasă. E cu mult mai mult şi puţin mai puţin”. Când directorul de la Humanitas a pus semnul egal între patrie şi limbă, Herta Müller a ripostat: „Dacă limba-mi este duşmănoasă, la ce îmi foloseşte?” Tot ea şi-a dat răspunsul, în aplauzele participanţilor: „Patria este ceea ce nu poţi lăsa, dar nici nu poţi lua cu tine. Tâmpita asta de patrie vine cu tine. Nu scapi!”
„Ce aş fi făcut în România, cu nişte cărţi?”
Referitor la întoarcerea în România, Herta Müller a făcut o declaraţie cu trimitere la situaţia pieţei de cărţi din România: „Dacă aş vrea să vin, nu mai am pentru cine. Toţi sunt plecaţi. Ce aş fi făcut aici, cu nişte cărţi?”. Declaraţia vine după un episod interesant, petrecut în 2009. În dimineaţa deliberărilor de la Stockholm, pentru acordarea Premiului Nobel, când cărţile scriitoarei umpleau rafturile cu reduceri, la 5 lei, Editura Humanitas trimitea presei un comunicat în care prezenta potenţialii câştigători ai Nobelului. Hertei Müller nu era menţionată, însă, la scurt timp, editura obţinea drepturile de autor pentru romanele acesteia. De altfel, Herta Müller a declarat că nu îi place să scrie, însă o face pentru că nu are încotro şi pentru a-şi „aranja viaţa trecută”. „Dar aici sunteţi…” a replicat gazda. „Scriitoare sunt doar când sunt singură cu mine. Aici sunt la circ”, a venit și răspunsul scriitoarei, ignorată ani întregi de opinia publică din România.
„La poştă, la fabrică, am fost tratată de parcă aş fi fost un căcat”
„De ce sunteţi atât de încrâncenată? Avansaţi pe un drum pe care alţii nu vor să-l avanseze” a fost una dintre întrebările lui Gabriel Liiceanu. „Nu ştiu dacă sunt mulţi care vor să se confrunte cu trecutul dictaturii comuniste. Nu mă mir că sunt atât de mulţi oameni care spun că a fost un chin, pentru că este greu să se confrunte cu trecutul lor. Pentru o societate, dacă nu se discută aceste probleme, ele pun în pericol societatea. Când nu te aştepţi, ele ies la suprafaţă”, a fost răspunsul scriitoarei, ca un gând rostit cu voce tare, semn al obsesiilor care i-au adus Nobelul. Sigură pe sine, aceasta a punctat din nou: „Au fost oameni care au avut multe privilegii. Nu mă mir că nu recunosc dictatura.(…) În România n-a fost o disidenţă organizată, Radu Filipesu sau preotul Calciu Dumitreasa erau singuri, ceea ce nu s-a întâmplat în alte state foste comuniste. În România nu m-am simţit disidentă. Am vrut să trăiesc normal. Mi-a fost greaţă de nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la poştă…”, a mai spus Herta Muller.
Pe lângă dezbaterea de la Ateneul Român, scriitoarea a mai participat și la o sedință de autografe, unde zeci de persoane au stat, minute întregi, la coadă, pentru a o întâlni pe laureata Premiului Nobel. Întrebată de un reprezentant al Universității de Vest „Vasile Goldiș” când va veni și în Banat, Herta Müller a răspuns: „odată și odată voi veni, nu știu când”.
