Acasă Eveniment Hramul Catedralei Mitropolitane Timişoara – prima zi

Hramul Catedralei Mitropolitane Timişoara – prima zi

DISTRIBUIȚI

Manifestările prilejuite de Hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” al Catedralei Mitropolitane din Timișoara au debutat miercuri, 29 ianuarie, de la ora 18.00, cu oficierea Slujbei Vecerniei cu Litie de către un numeros sobor de preoți şi diaconi. 

La eveniment au participat sute de timişoreni, dar şi elevi de la clasele teologice ale Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, studenţi şi profesori de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, precum și numeroși credincioși timișoreni. Răspunsurile la slujbă au fost date de grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad.

Tot miercuri, 29 ianuarie, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, în colaborare cu Arhiepiscopia Timişoarei, a organizat în sala de festivităţi a Centrului eparhial conferinţa cu tema „Trăirea euharistică în gândirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Perspective morale”, susţinută de pr. conf. dr. Ştefan Iloaie, profesor la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.

Joi, 30 ianuarie, a doua zi de hram, va mai avea loc, de la ora 17.00, Vecernia urmată de Concertul Corului Catedralei Mitropolitane.

Comentarii

comentarii