Acasă Actualitate Ianăș Roșeți nu va fi cercetat în libertate

Ianăș Roșeți nu va fi cercetat în libertate

DISTRIBUIȚI

Fostul director al Direcției de Patrimoniu a CJ Caraș-Severin, cercetat pentru luare de mită, rămâne în arest

Primul termen în dosarul în care fostul director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin, Ianăş Roşeţi, este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită s-a consumat la Tribunalul Caraș-Severin. La termenul de luni nu s-a judecat fondul cauzei, ci solicitarea fostului director de a fi judecat în stare de libertate. Ţinând seama de probele prezentate în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, instanţa cărăşană a decis ca Ianăş Roşeţi să fie judecată în stare de arest preventiv. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara.
În ce privește parcursul profesional al lui Ianăș Roșeți, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a votat în unanimitate, în şedinţa de la sfârșitul săptămânii trecute, suspendarea din funcţie a sa, în calitate de director executiv a Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin. Suspendarea din funcţie a fost propusă, conform legii, în urma faptului că Ianăş Roşeţi a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Dar, pe ordinea de zi a şedinţei a mai fost introdus un punct, în regim de urgenţă, „Proiectul de hotărâre privind încetarea raportului de serviciu al domnului Ianăş Roşeţi, director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin”. Încetarea raportului de serviciu a fost solicitată de Ianăş Roşeţi, la cerere, prin acordul părţilor, printr-un document înaintat Consilului Judeţean în data de 14 iulie, a.c.. Niciun consilier județean nu s-a opus cererii lui Ianăş Roşeţi, astfel că, prin hotărârea Consiliului Judeţean, a fost eliberat din funcţie, cu data de 14 iulie.
Despre această situație, preşedintele Consliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde a răspuns că „este o acţiune în competenţa justiţiei”.
Potrivit hotărârii Consiliului Judeţean, până la ocuparea prin concurs a funcţiei publice de conducere de director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin va fi numit un interimar.

Comentarii

comentarii