Acasă Actualitate Țigări de contrabandă la Șiria

Țigări de contrabandă la Șiria

DISTRIBUIȚI

O acțiune a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, pe linia prevenirii şi combaterii comercializării ilegale de produse accizabile, a dus la descoperirea a sute de pachete de țigări în comuna arădeană Șiria. În acţiunea ce a avut loc la marginea localităţii Şiria din judeţul Arad au fost depistate două persoane care se aflau într-un autoturism în care au fost găsite 800 pachete cu ţigări Viceroy timbrate necorespunzător, de provenienţă Ucraina. Celor două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani din judeţul Maramureş şi unul în vârstă de 35 de ani din municipiul Bucureşti, le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării şi predate Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Arad iar actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor. La două ore după eveniment, în localitatea Miniş, jandarmii au mai depistat o femeie în vârstă de 56 ani domiciliată în comuna Ghioroc, rudă a unuia dintre cei doi bărbați, care avea într-o sacoşă 46 pachete cu ţigări de aceeaşi marcă. Femeia nu a putut justifica provenienţa ţigărilor. Ele au fost ridicate în vederea confiscării şi predate Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, persoana în cauză fiind sancţionată cu 20.000 lei amendă.

Comentarii

comentarii