Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Tradiţiile sunt într-o permanentă dinamică
Obiceiurile de sărbători, Crăciun sau Paşti, par să se schimbe rapid, la fel ca întreaga comunitate rurală, care este leagănul lor. Este o alterare a lor, un pericol de a le pierde?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Agreez ideea că tradiţiile şi obiceiurile se schimbă, ceea ce înseamnă că ele sunt vii. Observând o serie de fapte din cultura tradiţională, constat că în măsura în care o anumită realitate primeşte elemente înnoitoare, se înnoieşte pentru că trebuie să facă faţă contextului schimbărilor din viaţa cotidiană; asta înseamnă că realitatea respectivă se adaptează, că trăieşte şi nu doar supravieţuieşte, ci chiar este puternică şi, în continuare, validă. Sunt absolut sigură că lucrurile acestea au funcţionat întotdeauna astfel, doar că viteza cu care se făceau transformările este posibil să fi fost mult mai mică. Cred că doar ni se pare că azi transformările sunt mult mai rapide. Despre trecut noi nu avem decât informaţii care ne parvin de la distanţe foarte îndelungate de timp şi de aceea ni se pare că lucrurile erau neschimbătoare, imuabile. Totodată, persoanele care să observe această schimbare rapidă şi punctuală a tradiţiilor nu existau înainte sau dacă cineva făcea aceste observaţii, în niciun caz nu le consemna. Şi atunci, noi comparăm secole de evoluţie culturală cu ultimele două secole, despre care avem informaţii. Informaţiile sunt din ce în ce mai numeroase şi ne creează sentimentul unei schimbări tot mai accelerate, chiar cu această insinuare a pericolului pierderii elementelor identitare.
În ultimii 20 de ani ne-am redescoperit unele tradiţii, dar am şi pierdut dintre ele?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Imediat după 1990, au fost ani în care de sărbătorile de iarnă s-a colindat foarte mult, după Sfântul Niculae. Acest lucru a apărut în primul rând datorită faptului că timp extrem de îndelungat colindele, deşi păstrate, nu erau scoase la suprafaţă. În pragul anilor 2000, când situaţia economică s-a ameliorat puţin, a crescut interesul pentru alimentele tradiţionale de sărbători. Prin 2005-2006, a fost o adevărată bătălie pentru încercarea de a explica despre cum a pătruns la noi personajul Moş Crăciun, de când avem brad de Crăciun.
Sunt epoci, valuri care sunt în preajma aceloraşi elemente de bază. Este o opinie publică ce are în epoci diferite interese diferite, care fac ca unele practici tradiţionale să iasă la suprafaţă, iar altele să se afundă. Un exemplu sunt Sânzienele, care au reînviat şi care era aproape uitată înainte de 1990. A crescut datorită interesului aparte al oamenilor, generat de faptul că un roman interzis foarte mult timp şi considerat o capodoperă (‘Noaptea de Sânziene’ de Mircea Eliade, n.r.), a devenit lectură obligatorie pentru elevi, dar şi pentru că era o sărbătoare care venea fără să fi fost compromisă în epoca comunistă. Sfântul Andrei, o sărbătoare care a devenit una dintre zilele libere în România după 1990. Fiecare dintre sărbători are şansa sa să corespundă mai mult sau mai puţin nevoii pe care o are o societate la un moment dat.
Cunoaşteţi sărbători care s-au pierdut din perioada Postului Crăciunului sau de peste an şi care ar trebui redescoperite?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Unele sărbători s-au tasat, au devenit mai puţin importante, dar după 1990 şi-au recâştigat locul. Aşa sunt sărbătoarea Rusaliilor şi Ispasul, căreia i s-a repus în valoare semnificaţia pe care o avea în perioada României interbelice, aceea de a fi Ziua Eroilor, când mergeau sătenii în cimitire sau la bisericile din sat unde erau crucile decedaţilor în timpul războiului sau cruci pentru cei care au murit departe şi ale căror trupuri nu au mai putut fi repatriate.
Feluritele sărbători promovate pe Google ce şanse au de a se impune?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Cred că pur şi simplu nu s-a gândit nimeni să aibă o negociere cu Google România în acest sens. Este chiar o foarte bună sugestie. Sunt foarte multe zile internaţionale care se promovează; acestea sunt, de obicei, din categoria de zile pe care le uiţi de îndată ce ai citit pe internet aniversarea: ziua internaţională a fustei, a bicicletei, a furnicii.
Vă puteţi imagina cum vor arăta sărbătorile din Postul Crăciunului peste 100 de ani?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Nu încerc, nu-mi pot imagina. Am o profesie în care mă ocup de prezent. În general, în România ne preocupăm de trecut şi de viitor, dar nicidecum de prezent. Prin anii ’70-’80 ai veacului trecut, una din temele pe care elevii o primeau la orele de compunere sau de desen era ‘Eu în anul 2000’. Îmi amintesc de câte ori am văzut desene lăudate, despre nişte construcţii imense, din sticlă, extrem de luminoase, oraşe întregi acoperite integral. Acum, de fiecare dată când intru în mall şi când văd că lumea preferă să se plimbe pe aleile artificiale în loc să iasă în parc, de fiecare dată când văd că oamenii se miră că în decembrie bate vântul, că ninge sau că e viscol, iar că în iulie este arşiţă şi secetă, mă gândesc că, de fapt, am primit ceea ce ne-am imaginat şi am construit ceea ce ne-am imaginat. Acesta era oraşul viitorului de atunci: cu construcţii de sticlă, în care să se depăşească starea de frig şi de căldură, care sunt proprii vieţii naturale. Şi am ajuns exact în această situaţie. Poate e mai bine să ne gândim la valorile simple şi pe timp extrem de îndelungat: interesul faţă de natură, de comunitate, faţă de valorile unei anumite civilizaţii, faţă de credinţă. Apreciez faptul că o mare parte din intelectualitatea română, nu oficialitatea română, a început să fie mai respectuoasă faţă de propriile valori. În urmă cu ani, cred că era mult mai mare gradul de indiferenţă în acest sens.
Până la Crăciun ne-a mai rămas sărbătoarea de Ignat. Mai este ea ceea ce a fost în veacul trecut?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Era o sărbătoare importantă şi până acum, dar după 1990, când a avut loc această supralicitare a importanţei pe care o are alimentaţia în cadrul sărbătorilor, s-a redescoperit şi Ignatul. Eu însă mi-am transcris o serie de texte din arhiva UVT: ‘Povestea lui Ignat’, care se spunea în seara de ajun a sărbătorii sau în dimineaţa zilei când se taie porcul. O bătrână îmi relata că povestea trebuie spusă ‘ca să moară porcul liniştit’, deci are valoare aproape rituală. De un veac încoace, lumea nu mai taie porcul de Ignat, în primul rând pentru că numărul persoanelor care ştiu să taie porcul este mai mic decât cel al gospodăriilor, iar măcelarii abia fac faţă cu programarea sacrificării porcilor din comunitate. Aşa că sărbătoarea s-a mutat cam pe 6 decembrie. De prin 1990 încoace, de când Ziua Naţională, 1 Decembrie, se lipeşte de Sfântul Andrei, sunt zilele în care persoanele care locuiesc la oraş merg la ţară şi participă împreună la tăiatul porcului. Este un element nou şi, după părerea mea, important, pentru că dau o consistenţă individuală, familială sărbătorii naţionale. Sărbătoarea naţională pusă în decembrie, nu prea stimulează individul; este bună pentru instituţii, angrenează armata, copiii, ansamblurile folclorice, dar nu pentru familie. Dacă tăiem porcul şi preparăm pomana porcului, iar familia se adună şi ia masa împreună, este un fel de ‘thanksgiving day’. Începe să capete o consistenţă individuală 1 decembrie, astfel încât Ignatul de pe data de 23 decembrie, în sine, s-a cam tasat, mai ales că este foarte aproape de Crăciun, iar pentru a se putea afuma cârnaţii şi şunca trebuie timp. Pe de altă parte, preparatele trebuie gustate, or este post.
În secolul XIX şi început de XX, informaţiile pe care le avem de la Tudor Pamfilie (scriitor şi etnolog, n.r.) în celebra sa carte ‘Sărbătorile de iarnă şi Postul Crăciunului’ notează că există zone locuite de români unde porcul se taie în Ajunul Crăciunului sau chiar în ziua de Crăciun, pentru ca să nu se încalce regulile postului, pentru că preparatele trebuie gustate, iar postul respectat. Postul ortodox este unul foarte dur, dar menţionez că există o mare diferenţă între Postul Crăciunului şi cel al Paştilor, în sensul că primul scade din intensitate pe măsură ce ne apropiem de finalul său, spre deosebire de cel al Paştilor, care se aspreşte, astfel că ultima săptămână devine de post aspru, săptămâna neagră, iar Vinerea Mare este ‘seacă’, de post negru.
Ce vă amintiţi din copilărie despre ziua de Crăciun?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: În copilăria mea încă se colinda de Crăciun. Nu am locuit într-o localitate care să fie foarte bogată în folclor şi tradiţii, dar ştiam un anumit număr de colinde, care trebuiau actualizate cu o anumită ocazie, ce spui dacă la casa respectivă locuiesc bătrâni, sau o femeie singură, sau copii. Doar băieţii colindă, pentru că ei sunt cei care aduc noroc şi prosperitate familiei colindate. La noi veneau oameni care să colinde, nu erau foarte mulţi. Noaptea târziu veneau cei care jucau Turca (Capra) şi muzicanţii. La venirea Turcii mă treceau fiorii, pentru că Turca este înspăimântătoare, se aruncă, muşcă, nu ştii niciodată ce se ascunde dincolo de masca ei. Toate acestea erau însoţite de o hrană aparte, pe care acum nu aş mai putea să o mănânc: supă de porc, friptură de porc, cârnat de porc, cu câţiva cartofi, cu puţine murături, cozonac, tort, două-trei feluri de prăjituri făcute în casă şi cele câteva bomboane de salon, acestea având caracter ritual. În ziua de Crăciun se stă acasă, este o sărbătoare a familiei. A face Crăciunul înseamnă a avea familie, a respecta o valoare extrem de importantă.
Tradiţiile noastre din Banat sunt româneşti sau amestecuri?
Prof. univ. dr. Otilia Hedeşan: Tradiţiile bănăţene de Crăciun nu sunt neapărat foarte tari, dintr-o serie întreagă de motive. Este de notat că Crăciunurile din Banat au o componentă foarte importantă care include copiii. Crăciunul în Banat începe cu colindatul copiilor piţărăi care rostesc colindul ‘Bună dimineaţa la Moş Ajun’ şi-l rostesc până nici nu s-a crăpat de ziuă, în mod tradiţional. Totodată, un lucru pe care-l împărtăşim cu sârbii, dar despre care n-aş putea să spun care este comunitatea de origine, este obiceiul ‘Cloţei’: în dimineaţa de Ajun, un copil la ţară poate fi pus pe un coş câteva minute, să stea liniştit, pentru ca să stea cloştile în anul care urmează. Există şi zone, în Făget sau în partea inferioară a Mureşului, care au un colindat tradiţional foarte bun, cu repertorii foarte dense. Acest repertoriu de colinde este românesc. Elementele merg uneori mână-n mână cu cele ale sârbilor, dar şi cu cele ale germanilor şi chiar ale maghiarilor. Tortul de Crăciun este tipic german, la fel ca şi bradul de Crăciun. Sunt în primul rând tradiţii împărtăşite cu comunităţile catolice, mai ales cu cea germană.
Sursa: Agerpres
Comentarii
comentarii
