Acasă Actualitate În sfârşit… Timişoara respiră

În sfârşit… Timişoara respiră

DISTRIBUIȚI

A doua lună fără depăşiri ale valorilor limită de praf în atmosferă

Deşi până nu demult Timişoara se îneca în praf, acum situaţia s-a mai schimbat. Staţiile de monitorizare a calităţii aerului nu au mai înregistrat depăşiri ale valorilor acceptate. Şi asta pentru a doua lună consecutiv. Joi, la Instituţia Prefectului Timiş, a fost prezentat un raport din care reiese că, pentru a doua lună consecutiv, la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate în Timişoara şi judeţul Timiş nu au mai fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită de praf în atmosferă. Cei de la primărie spun că faptul că Timişoara poate să mai respire se datorează şi campaniei de curăţare a drumurilor. În ultimul timp, echipajele RETIM au spălat 900 de străzi din oraş, iar pe arterele unde sunt amplasate staţiile de monitorizare: Calea Şagului şi Calea Aradului, s-a acţionat şi cu o soluţie specială. Nici măcar lucrările la străzile din oraş nu au afectat indicii de poluare. Înainte, fiecare lucrare puţin mai mare, la o stradă ori vreo clădire, cam dădea bătăi de cap staţiei de monitorizare, iar indicele urca… „Un aspect care ne bucură este faptul că lucrările de reabilitare pe strada Cloșca și în zona podului CFR dinspre Săcălaz merg bine. Cel mai mare șantier e cel de pe Cloșca, în rest sunt reparații la rețeua de apă și canal, gaz, alte utilități. Au fost date 2 amenzi de Poliția Locală pentru organizarea neregulamentară de șantier”, a declarat reprezentantul Primăriei Timişoara.

Probleme mai sunt…

De la începutul anului au existat 13 depășiri ale limitei particulelor poluante din aer în Calea Șagului. La fel, în Calea Aradului, stația TM5 a înregistrat niveluri de praf care au trecut peste media europeană de 20 de ori. Totuşi, situația este în ameliorare față de anul trecut, când Timișoara s-a numărat printre oraşele cele mai poluate din România. Probleme mai sunt, dar nu aşa de mari. La Lugoj, din cauza caniculei, fosta groapă de gunoi ia foc aproape zilnic. Groapa se acoperă cu pământ într-un loc și incendiul izbucnește în alt loc. În perioada 14 iulie – 8 august în Timiș au fost 61 de incendii de miriști sau de pășuni, dar și la gropi de gunoi sau la rampe clandestine de deșeuri. În 28 august are loc licitația pentru desemnarea unei firme care să închidă groapa de la Lugoj.

 

Comentarii

comentarii