Imediat s-a trecut la legitimarea acestuia. Individul are 42 de ani şi are domiciliul în Timișoara. Cel în cauză a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 1 sub aspectul infracțiunii de distrugere. Până acum alte patru persoane care au aruncat peste pod jardinierele cu flori sau au smuls florile au fost depistate pe polițiștii locali. „Facem apel către cetățeni să dea dovada de simț civic și să țină cont de măsurile de înfrumusețare a orașului, astfel de gesturi atrăgând după sine sancțiuni drastice”, este mesajul Poliţiei Locale Timişoara.
Comentarii
comentarii