Acasă Eveniment Incendiu la un hotel din Băile Herculane

Incendiu la un hotel din Băile Herculane

DISTRIBUIȚI

 Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la Hotelul Dacia din staţiunea Băile Herculane (Caraş-Severin), care este închis în această perioadă, pompierii reuşind să stingă focul după aproximativ o oră, fără a exista victime. 

Viceprimarul localităţii Băile Herculane, Ionuţ Lalescu, a declarat că incendiul a izbucnit la restauranul hotelului, aflat la etajul al treilea, de la o instalaţie de aer condiţionat rămasă pornită. Viceprimarul a precizat că nu există victime şi că hotelul este închis în această perioadă, neexistând turişti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, pomierii din Mehedinţi i-au ajutat la stingerea incendiului pe reprezentanţii Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţe al Primăriei Băile Herculane, fiind trimise autospeciale de la detaşamentul Orşova. Reprezentantul ISU a precizat că incendiul fusese stins la ora transmiterii acestei ştiri, după aproximativ o oră. În urma incendiului au ars mai multe lambriuri, instalaţia de aer condiţionat şi un dulap în care erau ţinute documente.

 

Comentarii

comentarii