Acasă Actualitate Institutul Intercultural Timişoara împlineşte 20 de ani

Institutul Intercultural Timişoara împlineşte 20 de ani

DISTRIBUIȚI

În anul 1992 se înfiinţa, cu sprijinul autorităţilor locale şi al Comisiei Europene, Institutul Intercultural Timişoara. Timp de 20 de ani, instituţia a implementat, la nivel local, regional, naţional sau internaţional, în calitate de coordonator sau partener, peste 50 de proiecte pilot, în majoritatea lor legate de educaţia interculturală. De asmenea, a publicat, ca rezultat al diferitelor proiecte, peste 30 de volume, în limbile română, franceză, engleză, spaniolă, slovacă şi maghiară, precum şi versiunile în limba română ale unor publicaţii ale Consiliului Europei.

Zilele Institutului Intercultural Timişoara

Săptămâna viitoare, în zilele de 17 şi 18 decembrie, Institutul Intercultural Timişoara serbează cei 20 de ani de activitate printr-un eveniment intitulat Zilele Institutului Intercultural Timişoara. Astfel, luni, 17 decembrie, în intervalul orar 15.00-18.00, în Sala de Şedinţe Prefecturii Timiş, are loc dezbaterea „Drepturile omului şi religia”. Evenimentul aduce la aceiaşi masă a discuţiilor reprezentanţi din diferite comunităţi de migranţi, instituţii publice şi alte organizaţii neguvernamentale, împreună cu practicanţi ai diferitelor religii. Marţi, 18 decembrie, de Ziua Minorităţilor Naţionale, în intervalul orar 14.00-16.00, în Sala Aula Magna din cadrul Bibliotecii Central Universitare „Eugen Todoran” de la Universitatea de Vest Timişoara, are loc evenimentul „Citeşte-mă! Sunt ROM/Ă”. În două ore, participanţii vor avea ocazia să asculte persoane din comunităţile de romi sau persoane care au lucrat cu comunităţile de romi şi care vor împărtăşi din experienţa lor. Tot marţi, de la ora 18.30, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara are loc o recepţie de celebrare a celor 20 de ani de activitate a Institutului Intercultural. În programul serii se regăseşte şi un concert de cameră, care va fi susţinut de Incanto Quartetto.

Despre Institutul Intercultural Timişoara

Institutul Intercultural din Timişoara este o organizaţie non-guvernamentală autonomă, non-profit, cu activitate culturală, civică şi ştinţifică, fără scopuri politice, care acceptă şi promovează valorile şi principiile Consiliului Europei în materie de interculturalitate. Institutul a fost înfiinţat în 1992, cu sprijinul autorităţilor locale din Timişoara şi al Consiliul Europei. Prin programele şi activităţile sale, Institutul Intercultural din Timişoara urmăreşte dezvoltarea dimensiunii interculturale în domeniile educaţiei şi culturii şi promovează la nivel naţional şi internaţional un mediu al toleranţei şi dialogului specifice oraşului Timişoara.
 

Comentarii

comentarii