Acasă Eveniment Institutul Oncologic Timişoara a ieşit din zodia… cancerului

Institutul Oncologic Timişoara a ieşit din zodia… cancerului

DISTRIBUIȚI

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a informat că licitaţia organizată pentru studiile necesare începerii construcţiei Institutului Oncologic de la Timişoara s-a încheiat. Firma desemnată câştigătoare va executa studiile până în luna decembrie 2012. În urma licitaţiei organizate pentru execuţia studiilor, DSP Timiş a semnat contractul  şi s-a stabilit drept termen de finalizare a studiilor luna decembrie 2012. Firma participantă şi câştigătoare la licitaţia organizată, conform legislaţiei, pentru executarea acestor două studii va trebui să documenteze fiecare detaliu din planul de construcţie, aşa încât iniţiativa ridicării unui Institut Oncologic la Timişoara să prindă contur sub forma unei construcţii moderne, utilate la standarde internaţionale şi să corespundă întrutotul destinaţiei sale specifice. În acest sens, au avut loc întâlniri cu tehnocraţii care se ocupă de problemele de oncologie, la nivel  judeţean. “Ca urmare a acestor fapte, banii alocaţi de minister în cursul acestui an vor fi folosiţi, iar în bugetul anului viitor vor mai fi alocate alte sume necesare. Construcţia institutului oncologic a început”, a subliniat Dana Şpac, PR DSP Timiş.

                       

 

Comentarii

comentarii