Acasă Actualitate Întâlnire a CPECA cu cetățenii din Dudeștii Noi pentru conștientizarea pericolului consumului...

Întâlnire a CPECA cu cetățenii din Dudeștii Noi pentru conștientizarea pericolului consumului de droguri

DISTRIBUIȚI

Centru de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, cu sprijinul Primăriei Dudeștii Noi, a organizat o nouă întâlnire cu specialiștii de la CPECA cu cetățenii din comuna, pentru conștientizarea pericolului consumului de droguri.

Alături de specialiștii CPECA Timiș au fost și cei din cadrul Penitenciarului Timișoara, dar și persoane private de libertate, foste consumatoare de droguri, care au împărtășit din experiența și consecințele consumului de droguri.

“A fost oportunitate de a interacționa cu părinții și tinerii din comuna Dudeștii Noi ca parte a campaniei naționale ”Familia – partener în lupta împotriva drogurilor”.

Consumul de droguri ne privește pe toți, a fost mesajul polițiștilor de la CPECA Timiș, iar familia poate înclina balanța între risc și protecție așa cum nici un alt factor, implicat în problematica drogurilor, nu o poate face.

Mulțumim reprezentanților Comunei Dudeștii Noi pentru organizare și implicare dar și Penitenciarului Timișoara pentru munca în echipă”, este mesajul CPECA Timiș.

Programul evenimentului a inclus:

Prezentări Educaționale: Experți în domeniul sănătății și psihiatriei au oferit informații esențiale despre efectele drogurilor asupra sănătății mentale și fizice.

Mărturii de la deținuți: Deținuți care au experimentat consecințele consumului de droguri au împărtășit poveștile lor, oferindu-ne o perspectivă reală și provocatoare.

Sesiuni de întrebări și răspunsuri: Oportunitatea de a adresa întrebări directe experților și deținuților pentru a obține clarificări și înțelegere mai profundă.

“Împreună putem face o schimbare pozitivă în comunitatea noastră!

Cu sprijinul Primăria Comunei Dudeştii Noi, Consiliului Județean Timiș și Agenției Naționale Antidrog”, este mesajul primarului Ion Goșa.

Comentarii

comentarii