Acasă Eveniment Intâlniri bilaterale între România şi Serbia la Timişoara pentru un drum mai...

Intâlniri bilaterale între România şi Serbia la Timişoara pentru un drum mai lin al Serbiei către integrarea în UE

DISTRIBUIȚI

rmania serbbiaÎn perioada 19-21 noiembrie au loc la Timişoara şi Belgrad întâlnirile bilaterale ale delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie România–Serbia din Parlamentul României şi Comisiei pentru politică externă a Senatului României, cu delegaţia Grupului parlamentar de prietenie cu România din Parlamentul Republicii Serbia. Primăria Municipiului Timişoara a găzduit joi întâlnirea membrilor celor două delegaţii române şi sârbe cu Nicolae Robu, primarul Timişoarei, cu reprezentanţi ai Consiliului Județean Timișoara şi ai comunităţii sârbe din România. Acţiunea se desfăşoară în contextul deschiderii oficiale a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Serbia, la data de 21 ianuarie 2014, precum şi al  demersurilor întreprinse, în cursul acestui an, la nivelul Comisiei pentru politică externă a Senatului, de către senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei, şi senatorul Ben-Oni Ardelean, secretar al Comisiei şi preşedintele Grupului de prietenie România-Serbia, în vederea evaluării stadiului procesului de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest, precum şi a posibilităţilor de susţinere în plan parlamentar a parcursului european al acestor ţări. România sprijină activ procesul de extindere, menit să consolideze climatul de securitate, stabilitate şi predictibilitate în regiune.
„Avem un grad de absorbţie al fondurilor europene destul de ridicat”
„România este din 2007 membru al Uniunii Europene. E aproape momentul în  care ne vom regăsi în UE ca membri cu drepturi depline şi mă bucur că în 21 ianuarie vor începe negocierile de aderare a Serbiei la UE. Trebuie să accelerăm procesul de aderare cât se poate de mult, perioada de negociere să treacă cât mai repede. Noi, municipiul Timişoara, ne-am înfruntat din plin din aceste fonduri. Avem 40 de proiecte cu fonduri europene, majoritatea lor în implementare efectivă, avem un grad de absorbţie al fondurilor europene destul de ridicat, mult peste media pe ţară. Avem relaţii excelente, inclusiv cu domnul consul a Republicii Serbia în Timişoara”, a spus primarul Timişoarei Nicolae Robu. Reprezentanţii Serbiei sunt foarte interesaţi de această coperare bilaterală şi sunt de părere că ambele părţi trebbuie să depună eforturi la nivel politic pentru simplificarea procedurilor, în privinţa realizării proiectelor comune.

Comentarii

comentarii