Acasă Administraţie Intri în prevederile Legii Recunoştinţei? Iată ce trebuie să faci până în...

Intri în prevederile Legii Recunoştinţei? Iată ce trebuie să faci până în 31 martie?

DISTRIBUIȚI

primariaa resitaPrimăria Municipiului Reşiţa aduce la cunoştinţa persoanelor prevăzute în Legea recunoştinţei pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare că, pentru a beneficia de scutire la plata impozitului pe clădiri şi teren, trebuie să depună, până în 31 martie inclusiv, o serie de acte:
– cerere-tip (care se găseşte la Direcţia Impozite şi Taxe);
– act de identitate soţ/soţie;
– certificat de revoluţionar;
– declaraţie pe proprie răspundere a proprietarului clădirii că în clădire nu se desfăşoară activităţi economice şi nu se obţin venituri din închiriere.
Scutirea se acordă persoanelor prevăzute la art. 3, alin. (1) din Legea recunoştinţei pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru locuinţa situată la adresa de domiciliu şi pentru terenul aferent locuinţei de domiciliu.
Menţionăm că scutirea se aplică integral pentru bunul propriu şi pentru proprietăţile deţinute în comun de soţi.
Pentru a beneficia de scutire la plata impozitului pe clădiri şi teren, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
– clădirea şi terenul să fie în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1, alin. (1) din Legea recunoştinţei pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
– clădirea să fie rezidenţială;
– clădirea să fie domiciliul persoanelor prevăzute la art. 1, alin. (1);
– în clădire să nu se desfăşoare activităţi economice şi să nu se obţină venituri din închiriere.
Precizăm că persoana care solicită scutire la plata impozitului pe clădiri şi teren are obligaţia de a aduce la cunoştinţa organului fiscal orice modificare intervenită în perioada cuprinsă între data depunerii cererii de scutire şi data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a depus cererea de scutire.
Înştiinţarea organului fiscal se face în termen de 30 de zile de la data apariţiei oricăror modificări ale situaţiei existente la data depunerii cererii.
Neanunţarea modificărilor intervenite conduce la anularea scutirii şi la recalcularea impozitului începând cu data acordării facilităţii”, a explicat p. primar şi viceprimar, Ioan Crina.

Comentarii

comentarii