Mitropolitul Ioan al Banatului ne-a dat în Duminica Învierii o poruncă: să fim veşnic tineri, în Primăvara Veşniciei. Este o poruncă plină de dragoste, pornită din porunca lui Iisus ‘Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu pe voi’. Este o poruncă uşoară pentru cei lipsiţi de răutate şi de haina urii, care cred în Sfânta Treime şi în Învierea Mântuitorului Hristos şi Care ne-a deschis uşa Veşniciei.
‘În urmă cu patru luni am avut anul nou. Acum, de Înviere, avem Anul Veşniciei, în Primăvara veşnică. Veşnicia nu are răsărit, miazăzi şi apus, nu are aceste trei etape, nu are decât primăvară şi de aceea, toţi cei care păşesc în Ţara îngerilor, doar întineresc. În Primăvara Veşniciei nu se îmbătrâneşte; prin veşnicie, de-a pururi, fiecare om, numai înfloreşte. Cel ce a păşit peste pragul Anului Veşniciei, a păşit peste Anul Învierii şi rămâne veşnic tânăr, fiecare întinereşte tot mai mult, pentru că se apropie de Lumina Sfintei Treimi. Vă dau poruncă tuturor: fiţi veşnic tineri!’, le-a spus ÎPS Ioan al Banatului, credincioşilor, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, după liturghia din Duminica Învierii.
Vlădica Ioan a atras însă atenţia, să ne păstrăm această lumină a Învierii, pentru că deşi nu poate fi stinsă niciodată, ea poate fi furată, şi odată cu ea, este furată mintea luminată dată de Tatăl.
‘Lumina Învierii nu o poate stinge nimeni, dar de furat, v-o poate fura. Cine vă fură lumina Învierii, vă fură mintea. Nu vă scoateţi mintea la orice răscruce de drumuri, să nu v-o fure cineva. De aceea. aveţi grijă de lumina Învierii, de credinţa de Înviere, să nu v-o fure cineva, că de stins, nu v-o poate stinge’, a mai spus întâistătătorul bisericii ortodoxe din Banat.
Şi apoi, vlădica Ioan a vorbit despre un lucru pe care nu l-am mai auzit rostit de cineva, dar despre care, toţi cei cu mintea luminată îi dau dreptate: lumina Sfântă de Înviere nu vine, după cum spun unii, doar în acel moment unic al marelui praznic de la Ierusalim. Şi a povestit despre un fapt la care a fost martor, în urmă cu mai mulţi ani: în timp ce era la Ierusalim, o femeie care lucra acolo de câţiva ani, voia să revină în România, dar nu înainte de a aprinde trei lumânări la Sfântul Mormânt. Cum, era înaintea marelui praznic, iar în încăperea respectivă se stinge orice sursă de aprindere, de foc, femeia nu a mai găsit nicio lumânare aprinsă. ‘A ieşit plângând din încăpere şi a început să plângă spunând ‘Doamne, atât sunt de păcătoasă în faţa Ta, încât nici aceste trei lumânări nu vrei să le primeşti de la mine?’ Şi plângând, şi-a ridicat ochii spre mănunchiul de lumânări din mâna ei, pe care le-a văzut aprinse’. S-a dus la părintele nostru ÎPS Ioan şi împreună au lăsat ca lacrimile să li se verse îmbelşugat în potirul nevăzut al Mântuitorului.
Hristos a Înviat!
