Acasă National Jandarmeria vrea să schimbe legea privind desfăşurarea adunărilor publice

Jandarmeria vrea să schimbe legea privind desfăşurarea adunărilor publice

DISTRIBUIȚI

protestLegea care reglementează legalitatea mitingurilor de protest ar putea fi schimbată, pentru ca dreptul la liberă exprimare să nu fie încălcat, a declarat, marţi, şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, la prezentarea bilanţului activităţii din 2013 a instituţiei. 

Şeful Jandarmeriei Române a anunţat că se fac demersuri pentru modificarea rapidă a Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, întrucât aceasta trebuie “să devină un document european, care să ducă la o libertate accentuată a cetăţenilor în a-şi exprima o anumită atitudine”.

Generalul de brigadă Mircea Olaru a spus că, pentru a îngrădi cât mai puţin dreptul de a protesta, vor fi aduse modificări “legate de sancţiunile care se aplică în astfel de situaţii”.

O altă modificare care va fi adusă legii va fi cea care reglementează modul prin care sunt aprobate mitingurile şi orele între care acestea se desfăşoară.

În acest context, şeful Jandarmeriei Române a explicat că, în 2013, numărul acţiunilor de ordine publică a fost mai mare decât în anii precedenţi, iar “cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul adunărilor publice, care, în unele situaţii, au degenerat în tulburarea ordinii publice”.

Comentarii

comentarii