Acasă Cultura Japonia de Nord se vede la primărie

Japonia de Nord se vede la primărie

DISTRIBUIȚI

Japonia de Nord expoMiercuri, 24 aprilie, de la ora 13.00, la etajul 1 al Primăriei Timişoara a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie „O altă Japonie: Japonia de Nord”. La deschiderea expoziţiei au luat parte primarul Nicolae Robu, alături de Hashimoto Yoshinori şi Adrian Isac, din partea Asociaţiei Culturale Româno-Japoneze.

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 20 mai 2013, în programul de lucru al municipalităţii. Expoziţia cuprinde fotografii realizate de Hashimoto Yoshinori în mica zonă Yurihonjô a Japoniei de Nord, în anii 1970, dar şi fotografii realizate în perioada 2008-2011, arătând Japonia contemporană, natura şi oamenii cu obiceiurile şi munca lor. Expoziţia este organizată de Asociaţia Culturală Româno- Japoneză din Bucureşti şi are caracter itinerant, fiind prezentată în Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Braşov, Craiova. Artistul fotograf Hashimoto Yoshinori vizitează România de mai bine de 30 de ani. Acesta a colaborat, de-a lungul vremii, în calitate de fotojurnalist, cu prestigioase publicaţii şi edituri din Japonia.

 

Comentarii

comentarii