Acasă Cultura Jitka Havlova – Semne, oglindiri

Jitka Havlova – Semne, oglindiri

DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural Francez din Timişoara găzduieşte în perioada 10-30 iunie o expoziţie de fotografie organizată în cadrul Preşedinţiei Cehe a Uniunii Europene a artistei Jitka Havlova, intitulată “Semne, oglindiri”. Privirea fotografei morave descrie cu emoţie şi respect infinit cele mai mici detalii ale lumii, pe care le dezvăluie cu toată frumuseţea şi perfecţiunea obiectivă a compoziţiei sale, cu toată fragilitatea şi efemeritatea sa. “În fotografiile sale în care convieţuiesc extraordinara apropiere şi imensa departare, concretul şi abstractul, poezia şi ştiinţa, vizibilul şi invizibilul, întrezăritul şi «posibilul deja pierdut sau dispărut» se distinge un fel de voce precum sunetul unui instrument muzical cunoscut, lesne de numit, fără a-i putea distinge totuşi sursa”, spun organizatorii. Jitka Havlova s-a născut în Moravia la Brno şi a urmat cursurile de gravură ale Şcolii de Arte Decorative îndrumată de artişti cehi de renume internaţional (J. Sindler, D. Chatrny) A studiat pictura cu pictorul P. Skacel şi fotografia cu I. Emr. Vasta sa formare şi curiozitate în domeniul artelor plastice şi vizuale îi permit să abordeze cu succes mai multe discipline artistice (pictura, creare de bijuterii, fotografie). Artista a avut expoziţii la Praga şi Brno, în numeroase alte oraşe ale Republicii Cehe, dar şi în străinătate. De mai multi ani se consacră prioritar fotografiei, reînviind cu talent şi generozitate marea tradiţie a şcolii de fotografie cehă. Jitka Havlova a fost laureată a concursului naţional de fotografie «Patru anotimpuri» în 2008.

Comentarii

comentarii