Acasă Administraţie Judecarea în dosarul finanţării Clubului Poli continuă

Judecarea în dosarul finanţării Clubului Poli continuă

DISTRIBUIȚI

* Ostaficiuc&comp. vin în faţa judecătorilor şi înainte de Paşti

ostaficiuc1Dosarul finanţării Clubului Poli este unul cu multe nume de inculpaţi, care impune şi audierea mai multor martori, dar şi a administrării unui probatoriu mai delicat.

Delicat, pentru că toată Timişoara cunoaşte nebunia cu fotbalul alb-violet, era un capital politic bun, iar consilierii locali şi judeţeni de la acea vreme au votat la greu pentru finanţarea clubului. În cazul finanţării din partea CJT, când era condus de Constantin Ostaficiuc, au fost propuşi mulţi martori, foşti consilieri judeţeni, unii care mai sunt încă în mandat, care sunt întrebaţi dacă Ostaficiuc a făcut presiuni asupra lor ca să voteze proiectul de finanţare sau dacă a fost un vot din buna lor credinţă. Aceştia mai sunt întrebaţi şi dacă ştiau că la acea dată, Clubul lui Marian Iancu avea datorii mari.
Până la un verdict final, mai e cale lungă, pentru că vor urma, cu siguranţă, apeluri la instanţe superioare de judecată, etc, etc.
Până atunci, Tribunalul Timiş a amânat cauza în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu inculpaţii OSTAFICIUC CONSTANTIN, NĂDĂŞTEAN IOAN PETRIŞOR, HRENOSCHI RĂZVAN, MIHUŢ MIRCEA MARIAN, CIOVICĂ DAN SABIN, BORZA PETRU, PEPA DANIELA OCTAVIA, CHIVORCHIAN HAIC GHEORGHE, NEGREI ION, ROŞCA LIVIU IOAN, iar parte civilă este CJT. SC POLITEHNICA TIMIŞOARA SA – PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSTANT EXPERT SPRL, este parte responsabilă civilmente în dosar.
Prejudiciul stabilit de anchetatori în acest dosar se ridică la 9,5 milioane de lei.

 

Comentarii

comentarii