Acasă Economic Kaufland a deschis primul hipermarket din Lugoj

Kaufland a deschis primul hipermarket din Lugoj

DISTRIBUIȚI

DSCN9387Retailerul german Kaufland a deschis luni, 20 februarie, în prezența oficialităților locale, primul hipermarket din municipiul Lugoj, acesta fiind cel de-al 113-lea magazin al rețelei din România. Noul magazin Kaufland este situat pe strada Timișoarei, are o suprafață de vânzare de 2900 metri pătrați și își așteaptă clienții cu o gamă diversificată de produse și oferte săptămânale. „Noul magazin Kaufland pune la dispoziția locuitorilor o gamă diversificată de produse de calitate la prețuri reduse. Magazinul cuprinde raioane precum: legume și fructe, produse proaspete cu servire asistată, alimente de bază, dulciuri, băuturi, brutărie, produse nealimentare și drogherie, iar interiorul galeriei comerciale este prevăzut cu un spațiu Tabaco Expres, Doctorul Naturii – plante medicinale, o patiserie, un punct de confecționat chei și brelocuri, un punct de schimb valutar și Sensiblu, partenerul nostru de mulți ani. Magazinul este prevăzut și cu un punct Grill, unde clienții pot lua rapid o masă gustoasă. Magazinul nostru beneficiază de standarde moderne de amenajare care oferă un spațiu plăcut de cumpărături. Mai mult, conform angajamentului Kaufland România față de mediu, hipermarketul beneficiază de o instalație de încălzire ecologică – un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice, permițând astfel economisirea resurselor naturale. De asemenea, 100% din energia utilizată de magazinele Kaufland este verde, provenind în totalitate din surse regenerabile”, a declarat Alina Argint, managerul hipermarket-ului Kaufland din Lugoj, cea care a și tăiat, împreună cu primarul Francisc Boldea, panglica inaugurală a noului magazin. Prin deschiderea acestui hipermarket, Kaufland a creat peste 90 de noi locuri de muncă și și-a consolidat poziția de cel mai mare angajator pe piața din România. Magazinul beneficiază de o suprafață totală de 5000 de metri pătrați și o parcare cu 205 locuri pentru autoturisme, precum și rastele pentru biciclete. Magazinul va fi deschis de luni până sâmbătă, între orele 8-21, iar duminica între orele 8 și 18.

Comentarii

comentarii