Acasă Actualitate Klaus Iohannis vine la Universitatea de Vest din Timişoara

Klaus Iohannis vine la Universitatea de Vest din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Afis-Klaus Iohannis la UVT

Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, se va afla marţi, 16 decembrie, la Timişoara. Cu această ocazie, Iohannis va veni şi la Universitatea de Vest. Evenimentul va avea loc marți, 16 noiembrie, de la ora 17.30, în Aula Magna a Universității. Înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, Universitatea de Vest din Timişoara a adresat o invitaţie celor doi candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, de a participa la o dezbatere la Timişoara, în mediul academic. Deşi Iohannis a acceptat invitaţia, Ponta nu a dorit să participe.
Aşa cum a promis, Klaus Iohannis vine în 16 decembrie la Timişoara, la manifestările prilejuite de marcarea a 25 de ani de la revoluţie. Preşedintele ales al României a confirmat vizita sa la Timişoara în 16 decembrie printr-o postare pe contul său personal de faceboook.
“Așa cum am promis, pe 16 decembrie voi lua parte la Timișoara la ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluția din 1989. Nu e simbol mai puternic și nici dată mai intensă: pe 16 decembrie aș vrea să fim cât mai mulți acolo și să ne amintim de eroii noștri de la Timișoara și de faptul că anul acesta se împlinește un sfert de veac de când ei nu mai sunt. Vreau ca acest moment să fie un legământ că tot ceea ce am câștigat în decembrie 1989 nu vom pierde niciodată!”, a scris Klaus Iohannis pe facebook.
Klaus Iohannis a spus că va veni la Timişoara încă de la mitingul electoral de la finalul lunii octombrie, din Parcul Rozelor din Timişoara.

Comentarii

comentarii