Acasă Cultura La Arad, Festival de teatru pentru deținuți

La Arad, Festival de teatru pentru deținuți

DISTRIBUIȚI

Teatrul Nottara din Bucureşti a găzduit cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Deţinuţi MultiArt. Evenimentul a fost organizat de Direcţia de Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu participarea penitenciarelor Arad, Coldea, Baia Mare, Brăila, Jilava şi Rahova.

În acest an, la Arad Festivalul a debutat cu piesa „Addams Family”, în adaptarea şi regia lui Iulian Gliţa, asistent regie, interpretată de trupa de teatru Blitz a Penitenciarului Arad. Spectacolul s-a bucurat de un real succes, confirmat de feedback-urile pozitive primite la final, iar expunerea publică a deţinuţilor a contribuit la formarea unui climat social adecvat, care să împiedice stigmatizarea şi marginalizarea persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate.

Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi este un eveniment unic în Europa şi se constituie într-un amplu proiect despre reconsiderarea relaţiei penitenciar – comunitate, prin participarea directă a persoanelor private de libertate la activităţi artistice în faţa unui public necunoscut.

„Obiectivul acestui proiect este de a crea cadrul educaţional care să permită dezvoltarea abilităţilor de comunicare, relaţionare şi exprimare creativă a persoanelor private de libertate, în scopul facilitării reinserţiei sociale a acestora”, a declarat comisar de penitenciare Ionel Iovescu. 

Comentarii

comentarii