Acasă Actualitate La Arad, Grădiniţă Culturală şi Şcoală de Vară, gratuite

La Arad, Grădiniţă Culturală şi Şcoală de Vară, gratuite

DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural Judeţean Arad se pregăteşte să deschidă porţile Grădiniţei Culturale şi ale Şcolii de Vară în sezonul estival 2015. Cursurile sunt gratuite, iar doritorii se pot înscrie în perioada 8-26 iunie.
Grădiniţa Culturală, ediţia a II-a, este un proiect educaţional  iniţiat şi derulat cu succes de către Centrul Cultural Judeţean Arad. El se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, oferindu-le oportunitatea de a descoperii arta prin joc în cadrul modulelor de olărit, mărgelit, actorie, decupaj, ecopack, quilling şi creaţie măşti, dezvoltându-le în acest fel capacităţile creative şi descoperindu-le aptitudini artistice native.
Cea de-a VII-a ediţie „Şcolii de Vară” se va desfăşura atât în municipiul Arad, cât şi în localităţi din judeţ. Copii şi tineri interesaţi să participe la cursurile Şcolii de Vară vor fi îndrumaţi de către lectori profesionişti şi cadre didactice autorizate care vor coordona următoarele ateliere: Teatru-Actorie, Jurnalism, Pictură, Micul/Marele EcoArtizan, Artă Foto, Dans tradiţional şi Dans modern. Cursurile se vor desfăşura în perioada iulie-august a.c.

Comentarii

comentarii