Acasă Administraţie La cel mai năpăstuit spital din Timișoara, „Victor Babeş”, se modernizează… staţia...

La cel mai năpăstuit spital din Timișoara, „Victor Babeş”, se modernizează… staţia de abur şi parcarea

DISTRIBUIȚI

spital victor babes1Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” va beneficia de investiţii de peste 3,7 milioane de lei de la bugetul local, prin care se va moderniza staţia de abur, dar şi cea de epurare a apei uzate.
„Se face modernizarea staţiei de abur (valoarea fără TVA este de 117 mii de lei) şi în derulare este procedura de semnare a contractului pentru construcţia staţiei de epurare ape uzate, reţele de canalizare de incintă şi conexe, valoare totală – 3,7 milioane de lei. Se poate remarca faptul că sprijinim masiv Spitalul „„Victor Babeş”„ şi o facem pentru că din păcate acolo s-au strâns în timp nevoi mari. Este un spital greu, unde se tratează oameni din toată regiunea, iar multe din bolile infecţioase, dacă nu sunt tratate prompt pot conduce la deces”, spune primarul Nicolae Robu.
Recent, spitalul a fost la un pas de a-şi închide porţile pentru că nu au mai fost fonduri pentru medicamente şi tratamentele aplicate pacienţilor, de la CNAS, iar după negocieri cu Casa, situaţia s-a deblocat.
„Nu ştiu cum se face, că parcă proporţional cu dificultăţile pe care le comportă activitatea medicală în acest segment al ei, de boli infecţioase, a fost şi neglijarea acestui spital. Acolo se impun investiţii mari şi le vom face pentru ca standardul să devină unul normal. Noi suntem departe de normalitate şi trebuie să o atingem”, a conchis primarul.

Totodată, la Spitalul de Boli Infecţioase a demarat execuţia lucrărilor de amenajare a parcării de pe strada Lorena, 52 de locuri, valoarea de 400 de mii de lei.

Comentarii

comentarii