Acasă Actualitate La cinci zile de la ninsoare, un giratoriu din Timișoara este și...

La cinci zile de la ninsoare, un giratoriu din Timișoara este și acum îngropat de zăpadă

DISTRIBUIȚI

La 5 zile după ce vestul ţării a fost acoperit de un strat gros de zăpadă, există zone unde nu a ajuns nici până acum un utilaj de deszăpezire.

La Timişoara, un sens giratoriu a fost curăţat doar pe jumătate, iar dacă treci prin zonă cu greu îţi poţi da seama ce se află sub zăpadă.

Cei care nu cunosc locul sunt convinşi că este o simplă şosea, dar se miră de semafoarele care răsar brusc din troiene. Este vorba de intersecția dintre bulevardul Ion C Brătianu și strada Michelangelo, situată în zona centrală a Timișoarei.

Dacă nu cunoşti zona nici măcar nu îţi poţi da seama că în această porţiune de carosabil se ascunde un sens giratoriu.

O bandă de circulaţie este acoperită complet de zăpada care măsoară mai mult de 30 de centimetri.

Şoferii care vor să treacă prin acest sens giratoriu vor trebui să îşi reconfigureze traseul pentru că acesta nici măcar nu a văzut lama de deszăpezire.

La câţiva metri distanţă, o altă bandă de mers şi aceeaşi situaţie. Se văd doar urmele unui autobuz, al cărui şofer s-a încumentat să circule pe acolo.

În Timişoara, primăria nu are un contract pe termen lung pentru deszăpezire, pentru că la licitaţie nu s-a prezentat nicio firmă. Drept urmare, curăţarea şoselelor s-a făcut în regim de urgenţă în această lună, cu utilajele Societăţii de Drumuri Municipale, scrie stirileprotv.ro.

Comentarii

comentarii