Începând de astăzi, sub sloganul Profi – Poți recicla cat vrei, când vrei… pe vouchere sau lei, rețeaua Profi este pregătită să recupereze ambalajele reciclabile, măsură cu efecte benefice pentru mediu.
“Participând la acest parteneriat public privat funcțional, cel mai mare proiect de economie circulară din țară, noi și clienții noștri contribuim la dezvoltarea durabilă a unei Românii mai curate,” declară Gaetan Pacton, Directorul general Profi. “Apreciem efortul făcut de RetuRo pentru a crea sistemul prin care producători, importatori, retaileri și simpli cetățeni ne dăm mâna astfel încât toți locuitorii țării să poată recicla”.
Recipientele incluse în Sistemul Garanție Returnare – SGR sunt PET-urile, sticlele și dozele cu volume între 0,1 și 3 litri, marcate cu simbolul “Ambalaj cu garanție”. La achiziționarea produsului se reține o garanție de 50 de bani care este apoi returnată sub formă de cash sau voucher sau transfer bancar atunci când ambajul este adus la un punct de colectare. Ambalajele sunt acceptate doar goale, întregi, nedeformate, cu codul de bare și simbolul “Ambalaj cu garanție” intacte.
Cu 28.000 de angajați în Aproape 1.700 de magazine proprii și partenere din mai bine de 820 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,7 miliarde de lei, plasează compania pe locul trei în sectorul de retail românesc.