Acasă Actualitate Legea bugetului – ghimpele din coasta primarului Robu

Legea bugetului – ghimpele din coasta primarului Robu

DISTRIBUIȚI

Primaria Timisoara bPrimarul Nicolae Robu se declară încă o dată extrem de nemulţumit de tratamentul pe care Timişoara şi judeţul Timiş le au din partea actualei puteri, care, susţine edilul, merge mai departe pe aceeaşi linie de ignorare a proiectelor Timişoarei.
 
”Toţi parlamentari PNL de Timiş au depus sub semnătură 3, chiar 4 amendamente, care sunt de bun simţ şi importante pentru Timişoara şi judeţ. Le-am sugerat, pentru că cunosc nevoile concrete şi din păcate toate au fost respinse” remarcă Nicolae Robu.

Oful său rămâne pachetul celor mai importante proiecte pentru noi, care vizează sala polivalentă de 16 mii de locuri, racordul la autostradă, de la bifurcaţia de pe ruta Arad – Sânandrei şi spitalul regional şi Planul Naţional de dezvoltare Locală. Edilul, încă mai speră.

”Nu e totul pierdut încă (pentru sala polivalentă, n.r.), iar dintre cele patru oraşe selectate, cred că Timişoara va fi pe primul loc, pentru că în 2021, Timişoara va fi CCE şi necesită un astfel de obiectiv. Ca să-l putem avea gata, trebuie să demarăm de acum. Şi aşa va fi greu să se finalizeze lucrările”, explică primarul, care deja se teme de ce probleme vor putea apărea legat de firmele care vor executa lucrări.

”Mi-e groază de ce se va întâmpla în următorii ani, pentru că am văzut că guvernul actual, venind cu promisiuni populiste, marşează mult pe creditele de angajament şi asta va însemna că se va da drumul la o mulţime de lucrări, în ideea că se va plăti din bugetele anilor următori. Şi unele firme se vor avânta să se angreneze în aceste lucrări, vor face cheltuieli, vor lua credite pentru acoperirea lor şi dacă plăţile nu se vor face la timp, băncile le vor aplica penalităţi şi va exista riscul falimentării”, spune Robu.

El susţine că parlamentarii liberali timişeni au cerut fonduri (pe planul naţional de dezvoltare rurală) astfel încât primăriile din Timiş, indiferent de culoarea politică, să îşi poată continua proiectele începute, respectiv, să poată demara noi proiect.

Suplimentar, Nicolae Robu le-a mai dat două teme parlamentarilor PNL de Timiş: să susţină şi să propună iniţiative pentru două propuneri legislative.

”Acea propunere legislativă care să dea o şansă sportului din România, dedicată finanţării de către autorităţile publice locale a sportului (trebuie o lege specială, altfel ne tot încurcăm în legi ambigui), respectiv propunerea legislativă pentru creşterea cotei din impozitul pe venitul global ce rămâne la administraţia publică locală.de la 41,74% la 45%. (…)”, a mai spus Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii