Acasă Sport ”Leii din Banat” au început cantonamentul de vară

”Leii din Banat” au început cantonamentul de vară

DISTRIBUIȚI

baschetJucătorii echipei BC Timișoara au început luni primul cantonament din această vară, alb-violeții urmând să se pregătească o săptămână în Serbia.

După ce au jucat două partide amicale, pe care le-au câștigat fără probleme, bănățenii urmează să mai dispute încă patru partide de verificare în cantonamentul din Cacak. Pe lângă antrenamentele fizice, ”leii din Banat” își vor măsura forțele cu echipe din prima ligă sârbă, aceștia urmând să dispute patru meciuri în decursul a șase zile. Prima adversaă a alb-violeților va fi Borac Cacak, pentru ca marți, 27 august, elevii lui Tudor Costescu să întâlnească pe KK Jagodina. Vineri, 30 august, BCT-ul va întâlni Radnicki Kraguevac, iar sâmbătă va avea avea loc ultimul test din Serbia, împotriva celor de la Vizura Smederevo. Antrenorul timișorenilor a deplasat toți jucătorii în cantonament, astfel că lotul alb-violeților numără 13 baschetbaliști. În ultimul amical disputat la finalul săptămânii trecute, BC Timișoara s-a impus în deplasare contra echipei KK Vrsac, cu scorul de 88-87, Volkus și Panic fiind principalii marcatori ai bănățenilor, cu 16 puncte marcate fiecare.

Comentarii

comentarii