Şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, ca judecător la Reşiţa, apoi a activat la Tribunalul Caraş-Severin, iar din 1996 lucrează la Curtea de Apel Timişoara, pe care o şi conduce de 4 ani. Este vorba despre Lidia Barac, care vorbeşte deschis despre neajunsurile sistemului în care lucrează.
Ce aţi reuşit să schimbaţi la Curtea de Apel Timişoara în ultimii 4 ani?
Ştiam foarte bine care sunt problemele în instituţia pe care o conduc. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să asigur un climat organizaţional, pentru a putea introduce indicatori de performanţă privind calitatea actului de justiţie. Trebuie să existe comunicare între judecători şi conducător. Exact asta am încercat să fac, chiar dacă mi-a fost greu. Asta pentru că judecătorii au multe dosare în lucru şi nu mai au timp şi de comunicare. Iar acest lucru poate crea conflicte şi poate afecta actul de justiţie.
Care este volumul de muncă la Curtea de Apel Timişoara?
Volumul de muncă diferă de la o secţie la alta. De exemplu, anul trecut, cele mai multe procese au fost înregistrate la litigiile de muncă. Un judecător de la această secţie a avut 1.000 de dosare de soluţionat. La secţia contencios, aproape 800, iar la secţia civilă şi penală, între 400 şi 600 de dosare.
Care au fost cele mai grave probleme cu care v-aţi confruntat în 2009?
Pe la jumătatea anului am fost în incapacitate de plată la unele dintre utilităţi, mă refer aici la energia electrică, fără de care nu ne putem desfăşura activitatea. Însă, am primit bani, în cele din urmă, de la Ministerul Justiţiei şi aşa am reuşit să achităm datoriile pe care le aveam. La Lugoj am întâmpinat dificultăţi pentru că acolo mai lucrează doar trei judecători, cărora le-am acordat şi diplome de excelenţă. Pentru că au reuşit să rezolve toate cazurile pe care le-au avut în lucru, fără măcar să aibă un preşedinte.
Aveţi probleme cu personalul?
Da, avem şi noi, aşa cum au şi cei de la tribunal. Eu cred că problema personalului s-ar putea rezolva doar prin deblocarea posturilor sau prin desfiinţarea unor instanţe nefuncţionale. Aici mă refer la instanţele din Moldova Nouă, Bozovici, Chişineu Criş, Gurahonţ şi Jimbolia, unde nu mai este nevoie de complete de judecată. Culmea este că la Jimbolia avem un sediu nou, care a costat peste un milion de euro, dar clădirea nu a fost folosită niciodată, pentru că acolo nu există judecători.
Mai ştiţi care a fost primul caz pe care l-aţi judecat?
Da, în urmă cu mulţi ani, atunci când mi-am început activitatea, am avut un caz în materie penală, o infracţiune de lovire, mai mult o încăierare între două părţi care se acuzau reciproc. A fost un caz greu, dar am reuşit să pun o soluţie în acest dosar.
Aţi avut vreodată dubii la vreun caz pe care l-aţi instrumentat?
Niciodată nu am avut îndoieli asupra unei sentinţe date de mine, altfel nu aş mai fi putut dormi noaptea. Totuşi, dacă am avut dubii asupra unei mărturii a uneia dintre părţi am încercat să aflu adevărul întotdeauna.
Cum reuşiţi să împăcaţi viaţa de familie cu activitatea pe care o aveţi?
De multe ori stau şi până la ora 2 dimineaţa la serviciu. Iar când ajung acasă încă stau trează şi mă documentez pentru cazurile pe care le am a doua zi la lucru. Viaţa mea de familie este puternic marcată de activitatea mea profesională. Încerc ca, de fiecare dată când am ocazia să stau cu familia, să las problemele la o parte şi să ne simţim bine împreună. Mă mândresc cu fata mea, care a terminat filosofia şi acum este notar stagiar.
Comentarii
comentarii
