Acasă Actualitate Lizica Mihuţ, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, toacă bani europeni fără drept

Lizica Mihuţ, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, toacă bani europeni fără drept

DISTRIBUIȚI

 

Sunt binecunoscute scandalurile legate de rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” (universitate de stat) din Arad, Lizica Mihuţ. Este vorba despre manevre de a rămâne pe post în ciuda cumulului de mandate (trei la număr), a atingerii (de mult) a vârstei de pensionare sau, aşa cum au arătat doi cercetători, de faptul că a acces la grade universitare (conferenţiar şi profesor universitar) fără a îndeplini condiţiile legale, legate de domeniul în care a obţinut diploma de doctor şi de condiţiile de cărţi şi studii publicate în domeniu, conform legislaţiei în vigoare. 

Nu putem omite nici suprafinanţarea de care se bucură universitatea de stat arădeană, comparativ cu alte universităţi româneşti, legată, aşa cum s-a mai arătat şi de faptul că ministrul Daniel Funeriu devine mult mai sensibil atunci când este vorba despre o universitate în care tatăl domniei sale ocupă o funcţie de prodecan deşi are doar o prezenţă simbolică la Arad.

Mai puţin cunoscute sunt însă alte aspecte legate de modul în care Lizica Mihuţ a reuşit, pe de o parte, să-şi creeze o aură de valoros om de ştiinţă, bazat pe un CV care, în locul unor creaţii ştiinţifice autentice şi solide abundă în citări de articole scrise de respectiva în ziarele vremii, pe post de cercetări ştiinţifice sau de pretinse participări la sesiuni ştiinţifice inventate în oraşe din toată lumea pe unde Lizica Mihuţ s-a plimbat de-a lungul anilor. Toate acestea pot fi găsite chiar pe site-ul oficial al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (www.uav.ro), analizând CV-ul postat de aceasta. Mult mai semnificativ este însă faptul că Lizica Mihuţ, absolventă de Filologie, fără nici un document de studii în domenii legate de Management sau gestionarea de proiecte cu finanţare europeană, se împăunează cu calităţi de director de proiect, membru în colectivul proiectului sau manager de proiect pentru proiecte cu finanţare europeană în domenii cum ar fi nanotehnologii, textilele inteligente sau alte domenii de inginerie specializate, în care domnia sa nu are nici un fel de competenţă. În aceste zile în care Europa este cu ochii pe România în urma aşa-zisului caz legat de europarlamentarul Adrian Severin, este interesant de văzut cum aceeaşi Europă ar putea reacţiona văzând cum o profesoară de limba română ajunge specialistă în proiecte finanţate cu bani (europeni şi guvernamentali) grei, în domenii pentru care nu are expertiză şi competenţă. Sau, mai scurt spus, cum Lizica Mihuţ a tocat banii europeni beneficiind de munca colegilor săi care într-adevăr sunt specialişti în aceste domenii.
 
Filoloaga din Arad, specialistă în… nanotehnologii
 
Pentru a-şi contura o imagine de specialist în accesarea de finanţări europene, Lizica Mihuţ a postat în CV-ul său personal proiectele în care a ocupat funcţii importante. O scurtă lectură a acestora, selectiv, din documentul respectiv, ne arată fără nici un dubiu faptul că aceasta a eludat regulile elementare care guvernează accesarea de fonduri europene, care spun că posturile şi poziţiile din echipele de proiect pot fi ocupate doar de specialişti (cu documente în regulă, eliberate după absolvirea de cursuri specializate, acreditate de Comisia Europeană) în domeniile respective. Iată câteva exemple de competenţe (conform CV-ului) pentru Lizica Mihuţ, absolventă a Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara, promoţia 1968: director într-un proiect NATO – Biosensors for environmental polluant monitoring (Biosenzori penru monitorizarea poluanţilor de mediu) – 2006-2009, membru în echipa proiectului CEEX Modulul III – Partexnet- parteneriat ştiinţific în domeniul nanotehnologiilor aplicate – februarie 2006 – decembrie 2007 sau membru în echipa proiectului CEEX Modulul III – Eurotexmed – Reţea regională de excelenţă în micro-nano-biotehnologiilor şi materialelor textile pentru aplicaţii medicale. Şi lista ar putea continua, cu alte exemple dintr-un CV fabricat să fie cât mai stufos şi spectaculos.
Trebuie menţionat că aceste proiecte sunt extrem de valoroase şi reprezintă de fapt rodul muncii adevăraţilor specialişti din corpul didactic al facultăţilor de profil tehnic din Universitatea arădeană, Lizica Mihuţ apărând doar cu numele.
Lista proiectelor de care Lizica Mihuţ şi-a legat numele este mult mai lungă însă, ciudat, deşi CV-ul său a fost înaintat pentru accesarea de poziţii în instituţii cum ar fi CNCSIS sau ARACIS, nimeni nu s-a sesizat de faptul că postările respective sunt simple laude fără acoperire, care au permis ca o persoană fără competenţe reale să se pretindă a fi specialist în forurile respective şi pretins om de ştiinţă.
 
Presa, a patra Putere… în cercetare
 
Lizica Mihuţ şi-a construit un CV de 23 de pagini, impresionant la o primă vedere, care însă la o sumară lectură (nici măcar nu este nevoie de o analiză prea aprofundată) demonstrează faptul că aceasta are în spate o activitate de cercetare subţire, unde, de exemplu, apar drept aşa-zise lucrări de management strategic nişte culegeri de articole din ziare locale sau centrale despre activitatea universităţii pe ani, botezate, pompos, lucrări de… management universitar (vezi cele 9 ediţii ale volumelor Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad- fiind menţionat fiecare an universitar începând cu anul 2000, cel când Lizica Mihuţ a fost aleasă pentru prima dată rector. Drept studii ştiinţifice apar în acelaşi CV zeci de articole publicate în diferite ziare iar pentru a proba participarea la sesiuni ştiinţifice, găsim menţionate asemenea sesiuni în localităţi unde nu există universităţi şi nu au fost organizate sesiuni de anvergură academică (oraşul ungar Gyula, unde Lizica Mihuţ deţine un apartament şi unde a participat la acţiuni fără legătură cu cercetarea ştiinţifică, de exemplu). Nu lipsesc pretinse specializări (vezi una, la Saarbrucken, în Germania, de exemplu, în anul 2002, la… Institutul de Mine, Înnobilarea Materialelor şi Ştiinţa Muncii), în ţări a căror limbă Lizica Mihuţ nu o stăpâneşte. 
 
Lizica Mihuţ, banii europeni înapoi!
 
Atragem încă o dată atenţia forurilor în drept şi în special Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, asupra acestor aspecte legate de dimenisunea „ştiinţifică” reală a rectorului universităţii de stat din Arad, pentru adoptarea măsurilor legale care se impun, şi asta făcând abstracţie de faptul că tatăl ministrului (un cadru didactic cu o carieră deosebită, de altfel şi cu o operă ştiinţifică autentică, spre deosebire de cea a rectorului) predă acolo şi deţine chiar o funcţie de prodecan la una dintre facultăţile universităţii. CV-ul în cauză, cunoscut la Minister, ar fi necesar să genereze o analiză atentă şi, dacă se va constata că banii europeni au fost accesaţi de persoane neavizate, cum este cazul Lizicăi Mihuţ, să fie returnaţi înainte ca un nou scandal legat de fondurile europene să aducă din nou România pe prima pagină a presei europene.

Comentarii

comentarii