Acasă Actualitate Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!

Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!

DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Timişoara continuă şi în acest an acţiunile de colectare selectivă a deşeurilor din echipamente electrice şi electronice în municipiul Timişoara, precum şi acţiunile de educaţie, informare şi conştientizare a populaţiei în domeniul colectării selective. În Timişoara se vor organiza două acţiuni de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, în cadrul campaniei “Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Prima acţiune de colectare a deţeurilor a avut loc în data de 15 octombrie, în partea de nord a oraşului, urmând ca în 22 octombrie acţiunea să fie extinsă şi în partea de sud a municipiului Timişoara. În fiecare zonă au fost amenajate 16 puncte provizorii de colectare, în locaţii cunoscute locuitorilor din fiecare cartier în parte, organizate în instituţiile de învăţământ. Colectarea se va realiza între orele 10:00–17:00, la fiecare punct de colectare urmând a fi un grup de voluntari, care vor informa cetăţenii şi îi vor ajuta în preluarea aparaturii electrice şi electronice. Toţi locuitorii sunt aşteptaţi să depună aparatura electrică şi electronică veche sau defectă la punctele provizorii de colectare. De asemenea, pentru programarea transportului de la domiciliu a echipamentelor mari sau voluminoase, cei interesaţi sunt invitaţi să sune la numerele de telefon 0737-443.934, 0757-523.029, de luni până vineri, între orele 9:00-17:00, iar sâmbătă între orele 9:00-13:00. Toţi deponenţii vor putea participa la o tombolă cu premii şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 55 de premii constând în obiecte electrocasnice, oferite de Philips şi Candy: 5 frigidere, 30 cuptoare cu microunde şi 20 de aspiratoare. Tragerea la sorţi a câştigătorilor la tombolă va avea loc luni, 24 octombrie, cu începere de la ora 11:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara, în prezenţa autorităţilor locale şi a presei. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la numărul de telefon 0256/408.495 şi pe www.rorec.ro.

 
 

Comentarii

comentarii