Acasă Sport Lucien Hora, din nou pe locul întâi!

Lucien Hora, din nou pe locul întâi!

DISTRIBUIȚI

DSC00910Pilotul reșițean a câștigat Cupa Reșița în Raliul Dunlop

Timp de două zile, în acest weekend, sâmbătă și duminică, circulația pe șoseaua Reșița – Anina a fost întreruptă pentru a permite desfășurarea Etapei a IV-a a Campionatului Național de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2013.

S-au prezentat la start 48 de piloți și șase copiloți, de la majoritatea cluburilor de profil din țară. Aceasta este considerată o participare masivă, chiar record pentru traseul din Valea Domanului, potrivit organizatorilor. Pentru buna organizare și desfășurare a cursei au fost angrenați 31 de oficiali, reprezentanți ai federației de specialitate și ai Colegiului de Arbitri Caraș-Severin. Sâmbătă, 6 iulie, au fost programate trei urcări de recunoaștere a traseului și trei antrenamente cronometrate. La finalul acestora, cei trei piloți reșițeni au realizat timpi promițători, în perspectiva concursului de duminică. Astfel, Lucien Hora a fost cel mai rapid pilot, în timp ce colegul său de la A.C.M. Sport a sosit pe locul patru. Mircea Pădurean, legitimat la un club din Brașov s-a clasat pe poziția a zecea. Concursul de sâmbătă, dotat cu Cupa Reșița, a fost câștigat de Lucien Hora, care reușește o nouă victorie, dominând ambele manșe de concurs și trece astfel în frunte, în clasamentul general. Campionul en-titre a fost urmat de celălalt monopost inscris, Tatuus-ul pilotat de Andrei Dumitrescu, în timp ce Ovidiu Zaberca semnează o performanță, reușind să-l bată Armando Battocchi în lupta pentru locul al treilea. Lucian Răduț, lider până acum al clasamentului general, a încheiat pe locul al cincilea, în timp ce Paul Andronic s-a situat pe locul șase.  

Comentarii

comentarii