Acasă Actualitate Lucrările pentru largirea la 4 benzi a drumului către Autostrada Vestului prin...

Lucrările pentru largirea la 4 benzi a drumului către Autostrada Vestului prin Dumbrăvița pot începe. S-a rezolvat problema stâlpilor de troleibuz

DISTRIBUIȚI

Constructorul care se va ocupa cu extinderea la patru benzi a DJ 691, pe porțiunea din Dumbrăvița, poate începe șantierul, după ce problema predării stâlpilor de susținere a rețelei de alimentare cu curent a troleibuzelor a fost rezolvată. Lucrările vor fi demarate dinspre ieșirea din Timișoara, la Kaufland.

Acum se poate trece la demararea lucrărilor, și aceasta chiar rapid, pentru că același constructor care realizează extinderea și pe lotul doi al DJ 691, de la ieșirea din Dumbrăvița până la nodul de urcare pe A1 de la Giarmata, Strabag, a câștigat și primul lot. În concluzie, nu mai este nevoie de organizare de șantier, iar utilajele sunt deja în zonă.

Mai rămâne, marți, ca cele două părți să numere efectiv stâlpii pentru a se face procesul verbal de predare – primire.

”Predarea stâlpilor e aproape de final, mă bucur că am convins imediat Timișoara că nu e în interesul lor să blocheze acest proiect care este făcut pentru timișoreni și pentru timișeni, pentru dumbrăvițeni și așteptăm cu nerăbdare mâine la ora 12:00 așa cum s-a convenit constructorul și cu reprezentanții județean, să vină toți cei implicați pe teren și să inventarieze fiecare element al infrastructurii de troleibuz ce trebuie predat constructorului și sper să nu fie nici de această dată niciun fel de problemă”, a declarat, luni, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Oficialul consideră, în continuare, că până la finalul anului se vor putea încheia principalele lucrări, în așa fel încât să se tragă toate fondurile europene nerambursabile.

”Ne concentrăm ca până la finalul anului să finalizăm acest proiect pe patru benzi între Timișoara și autostradă. Sigur, contractul durează șase luni de zile, dar aceste elemente, lărgirea la patru benzi și partea de sensul giratoriu, trotuare, piste de biciclete, relocări de utilități, toate acestea dorim să le facem până la finalul acestui an ca să atragem toți banii europeni, toate acele cheltuieli eligibile, iar parte din proiectare oricum este eligibilă. Partea din proiect care este neeligibilă o vom realiza în timpul rămas de la 1 ianuarie până la expirarea contractului de execuție. Avem un constructor care a dovedit pe tronsonul doi că poate să își respecte angajamentele la timp și în calitatea pe care noi am solicitat-o. Sper și îmi doresc, dar sunt convins că de fapt de data aceasta, că și pe tronsonul din Dumbrăvița, vom avea același ritm a lucrărilor și vom putea la fiecare săptămână să vedem progres vizibil și să dăm în folosință secțiuni din acest drum, astfel încât la finalul anului, chiar dacă în condiții de șantier, pe anumite tronsoane din Dumbrăvița să putem circula neîngrădit pe patru benzi între Timișoara și autostradă”, a mai spus Nica.

După cum spuneam, lucrările pot începe rapid. Constructorul a ales să pornească dinspre Kaufland, la ieșirea din Timișoara.

”Din momentul acesta de când s-a predat amplasamentul, constructorul deja mâine va începe utilizarea pe șantier, nu mai trebuie să facă chestii de amplitudine pentru că deja organizare de șantier, de la lotul doi și, din ce am înțeles din discuțiile cu reprezentantul firmei de construcții, va începe dinspre Kaufland cu săpături în vederea relocării primilor stâlpi”, a mai declarat Nica.

Lotul 2, probleme la trecerea peste calea ferată de la Giarmata

Pe lotul 2, cel de la ieșirea din Dumbrăvița și până la nodul de urcare pe autostradă, s-a reușit turnarea de asfalt pe cel puțin o bandă pe sens, integral. Un blocaj există în zona trecerii peste calea ferată. Acolo trebuie obținută aprobarea CFR Infrastructură pentru modernizare.

”Am dat în folosință practic pe două benzi, cel puțin pe două benzi întregul tronson, încă de săptămâna trecută. Mai avem câteva secțiuni până la a da în folosință. Singura gâtuire, să zicem, care mai este e în dreptul trecerii peste calea ferată. Așteptăm ca zilele acestea, spre finalul săptămânii aceasta să obținem aprobarea de la CFR Infrastructură pentru a ne apuca și de acea porțiune din trecerea peste calea ferată. La trecerea peste calea ferată, facem tot pe banii din proiect și sper nu existe dificultăți în acest sens. Am discutat cu reprezentanții CFR Infrastructură și m-au asigurat că s-a discutat și își dau concursul astfel încât să nu existe întârzieri suplimentare în cazul de față. Imediat ce vom primi această autorizație din partea CFR Infrastructură de a interveni o vom face”, a mai subliniat șeful CJ Timiș.

Comentarii

comentarii