Acasă Cultura Lugoj: Expoziție de pendule și ceasuri

Lugoj: Expoziție de pendule și ceasuri

DISTRIBUIȚI

expo pendule si ceasuriGaleria „Armi” a Cercului Militar Lugoj va găzdui, în perioada 14-24 august, o expoziţie de pendule şi ceasuri, din colecţia Ioan Cărăbaş.

Este pentru a doua oară când lugojeanul Ioan Cărăbaș își prezintă piesele din colecție la Galeria „Armi”. De această dată, vor putea fi admirate pendule de perete și pe postament, ceasuri deşteptătoare și de mână, pendule cu lanţ şi ceasuri cu cuc din toate epocile. Printre ceasurile expuse vor putea fi admirate modelele Franz Unden, Altdeutsch, Biedermeyer, Schwarzwald şi Gustav Becker. Colecția lui Ioan Cărăbaș numără în jur de 100 de pendule și ceasuri, adunate în 25 de ani. „Cea mai veche piesă a colecției este un Schwarzwald din anul 1850, care a fost achiziționat din piața de vechituri din Lugoj. Este o pendulă care în loc de gong are un personaj din lemn, ce ţine într-o mână o cruce şi în alta un ciocănel, cu care loveşte un clopot aflat deasupra cadranului. Ceasul, pictat manual, are roţi şi chiar axe din lemn. Este perfect funcţional şi acum, aşa că lugojenii au ocazia să audă acelaşi sunet pe care îl auzeau primii săi proprietari, cu 175 de ani în urmă”, ne-a declarat Ioan Cărăbaș. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 14 august, cu începere de la ora 18. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, de luni până vineri, între orele 9-18, iar sâmbăta şi duminica între orele 9-13.

 

Comentarii

comentarii